Vlăduța Lupău este una dintre cele mai active persoane din mediul online din România, motiv pentru care le-a povestit și despre ce i s-a întâmplat recent. Cântăreața a povestit că mai avea puțin și ajungea la știri, după ce s-a certat cu un taximetrist.
Ea era într-un aeroport din București, moment în care a avut nevoie de un taximetrist și a apelat la un șofer din apropiere. Ce a urmat a făcut ca un agent de pază să intervină pentru a liniști apele.
Cunoscuta cântăreață le povestește multe lucruri fanilor de pe rețelele de socializare. Joi, 11 mai, Vlăduța Lupău le-a povestit acestora că a avut parte de un scandal monstru, după ce un taximetrist a refuzat să îi accepte cursa.
Artista a fost refuzată de șoferul de taxi, acesta sfătuind-o să ia un taxi de la tonomatul din interior, moment în care cântăreața s-a enervat și a început o ceartă care a atras toate privirile.
„Era să mă vedeți la știri cu un taximetrist din aeroport, pentru că sunt în București și mă îndrept spre Iași și m-am certat un pic…
Știți cum e în aeroport, primul venit, primul servit. Mergi la taximetriștii care stau la rând și primul taximetrist nu a vrut să mă ducă, cei din spate nu aveau cum să sară peste primul. A zis că să chem un taxi de la tonomatul din interior. Dacă tu ești aici de ce să chem un taxi, că tu trebuie să mă duci, că stau și alții să ducă omeni.
Și l-am întrebat la un moment dat «De ce nu vrei să mă duci?». Nu a vrut să răspundă, stătea cu mâinile în buzunar și nu a răspuns. După aceea zic «Dacă chem taxi, nu vine pe partea cealaltă? Dacă tu ești aici liber, de ce nu mă duci?». În fine, și a venit un agent de pază, îi povestesc cele întâmplate și la un moment dat zice domnul că eu am zis că chem altă mașină, că eu am zis… și că el mă ducea, de fapt. I-a fost frică de tipa de la pază că îi lua ecusonul de aeroport. În fine, sunteți 0, zero”, a spus artista pe Instagram.
După venirea agentului de pază, taximetristul s-a răzgândit brusc și a spus că o duce pe Vlăduța Lupău la destinație, acolo unde are nevoie. Evident, ea a refuzat și s-a dus să ia alt taxi. Cel de-al doilea șofer i-a comunicat motivul pentru care a refuzat-o: aștepta un străin de la care putea să scoată ușor 50 de euro.
„Până la urmă a venit agentul ăla de pază, eu n-am mai vrut să mă urc, el a zis că mă duce, dar n-am mai vrut să mă urc. Am zis că mă lasă în afara aeroportului și am luat următorul. A început el să ne spună cum, de fapt, tipul ăsta care nu a vrut să mă ducă a zis că așteaptă un străin să-l facă de bani, că așa merge în România. Vine ăla și nu pune ceasul și-l face bani, îi ia 50 de euro până într-un punct apropiat.
Vă dați seama cum stă treaba la noi în România? Adică eu nu aveam bani, că și eu mai las șpagă pe lângă ceasul ăla de la taxi. Dacă vreți să vă arăt acum, am un taximetrist care stă după mine. Mă duce înapoi la aeroport, pentru că plec înapoi la Iași. Și eu am românismele mele…”, a mai spus Vlăduța Lupău pe InstaStory.