Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au cununat religios. „Este fix ce ne-am dorit!”

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au cununat religios. „Este fix ce ne-am dorit!”
sursă foto: Facebook - Vlad Gherman

Vlad Gherman și Oana Moșneangu au trăit cea mai frumoasă zi din viața de cuplu, sâmbătă, 2 iunie, când și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Nunta a avut loc într-un cadru de poveste, iar invitații au avut parte de surprize inedite.

O nuntă ca în „Visul unei nopți de vară”

Primele imagini de la fericitul eveniment au apărut deja pe internet, unde se poate observa că fericitul cuplu radiază. Pe 2 iunie, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au spus „Da” în fața altarului, marcând unul dintre cele mai importante momente din viața lor, potrivit click.ro.

După cununia civilă din aprilie, cei doi au ales să își celebreze iubirea și religios, într-o locație de lux, Orangeria Iris. Evenimentul a fost gândit și organizat de Ivona Nenu, iar tema a fost inspirată din „Visul unei nopți de vară”.

„Este fix ce ne-am dorit! Ne-am dorit o nuntă ca într-un vis al unei nopți de vară, printre copăcei, flori, într-un cadru boem, cu o lumină presărată de căldura unor felinare, în inima pădurii. Acum avem un singur regret. Că mâine ne vom trezi din acest vis”, declara Oana Moșneagu.

„Chiar ne simțim ca într-o poveste. Am visat să fie exact așa cum este. În această locație, cu oamenii dragi nouă, dansând pe muzica noastra preferată și stând pe ringul de dans cât ne țin picioarele. Povestea noastră se întâmplă, în sfârșit, actele ei, ca-ntr-o piesă de Shakespeare, sunt în plină desfășurare, iar noi încercăm să ne bucurăm de fiecare secundă din ea”, a declarat mirele Vlad Gherman.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu au fost înconjurați de familie, colegii de breaslă și prietenii apropiați, care s-au bucurat alături de ei de fiecare moment.

Detalii inedite despre nuntă

Organizatoarea evenimentului, Ivona Nenu, a dezvăluit că nunta a fost planificată în cele mai mici detalii, „de la invitația gândită ca o chemare la un spectacol de teatru în mai multe acte, până la locație, ținute, decoruri sau chiar barul de înghețată și candy bar-ul personalizat cu elemente de vară, ciupercuțe, flori. Am făcut desfășurătorul până la ora 6 dimineața, iar Oana a comandat protecții pentru tocuri și balerini de schimb pentru invitate, ca să se asigure că nu există motiv ca ringul de dans să nu fie plin de nuntași până în zori. Parcursul pregătirilor a fost, așa cum le place Oanei și lui Vlad, actori de meserie, asemeni unui film de acțiune”.

Ce a dezvăluit Oana Moșneagu cu privire la nuntă

Oana Moșneagu a  atras toate privirile într-o rochie de mireasă splendidă, în timp ce Vlad Gherman a optat pentru un costum elegant. Oana a declarat înainte de nuntă că și-a dorit ca soțul ei să nu vadă rochia de mireasă, însă acest lucru a fost inevitabil, deoarece a trebuit să o ducă la curățătorie cu câteva ore înainte de ceremonie.

Cu toate acestea, evenimentul a ieșit fix cum și-au dorit ei. Oana Moșneagu a scris pe rețelele sociale și un mesaj emoționant cu privire la marea zi.

„Meet the Ghermans. 3 ani ne-au adus aici. Alți mulți ne-au plimbat prin alte părți, dar ne-am găsit. Să ne trăim cu bucurie și să nu uităm niciodată că viața asta ne-a fost dată ca să împlinim ce în altele nu ne-a fost dat. Welcome love, stay here forever”, a scris Oan Moșneagu pe Instagram.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite