Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au format un cuplu timp de 10 ani, însă, la începutul anului 2021, aceștia au decis să meargă pe drumuri separate. După despărțirea, actorul și-a găsit liniștea și fericirea în brațele Oanei Moșneagu.
Unul dintre cele mai apreciate cupluri de actori din România, Vlad Gherman și Oana Moșneagu, au o relație de aproape doi ani și se înțeleg de minune. Ba mai mult, ambii actori nu ezită să își facă declarații pe rețelele de socializare, iar fotografiile de cuplu sunt printre cele mai îndrăgite de fani.
Se pare că aceștia au avut parte de o vară plină care a culminat cu o escapadă în la Roma, acest trip având un scop precis! Vlad Gherman a primit de ziua lui, pe 16 februarie, atunci când a împlinit 30 de ani, un cadou special: biletele pentru concertul Imagine Dragons de la Roma.
„Acesta a fost cadoul iubitei mele de ziua mea! Pe 16 februarie m-a surprins cu o serie de indicii care duceau către cadou: o vacanță la Roma unde îi vom vedea pe Imagine Dragons! A fost o vacanță plină de peripeții, dar despre asta vom vorbi altă dată!”, a scris Vlad Gherman pe pagina sa de Instagram.
Vezi această postare pe Instagram