Viviana Sposub, una dintre tinerele vedete din România, a luat o decizie curajoasă cu ceva timp în urmă: să părăsească meleagurile țării noastre și să pornească într-o nouă aventură plină de provocări. Împreună cu George Burcea, ea și-a petrecut o perioadă îndelungată în Statele Unite ale Americii, căutând să își îndeplinească visul american.
Astfel, revenită pe meleaguri românești, fosta prezentatoare TV, ușor, ușor, a decis să reintre în ritmul vieții de altădată. Așadar, pentru că vara a venit, iar ea este foarte atentă la imaginea sa, Viviana Sposub a hotărât să nu mai amâne momentul și să revină la un stil de viață sănătos. Astăzi, pe 6 iulie, ea a pășit din nou în sala de sport.
Cu greu, spune șatena, a reușit să ajungă în locul în care odată era obișnuită să fie mereu prezentă, dar, în cele din urmă, a simțit o satisfacție enormă. Această reușită a motivat-o să facă din mersul la sala de sport un obicei zilnic. Nu pentru că ar avea nevoie, deoarece recunoaște că arată impecabil, ci pentru că mișcarea îi oferă o stare de bine de care are o mare nevoie.
„Pentru a vă mai ține la curent cu viața mea, astăzi o să fac ceva ce nu am mai făcut de doi ani de zile, ceva foarte important pentru mine și anume mă întorc la sală, dar încă nu mi-am făcut curaj. Stau de jumătate de oră lângă sală și nu știu ce aștept, dar aștept ceva, o motivație… Am început ușor, dar tare determinate… Sunt într-o formă foarte bună, deși nu am mai făcut sport de foarte mult timp. Dar cu toate astea, îmi doresc să revin la sală pentru că îmi dă o stare de bine”, a explicat Viviana Sposub pe rețelele de socializare, scrie Wowbiz.