Viviana Sposub trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa.
Tânăra și iubitul ei, George Burcea, au lăsat totul și au plecat în America, unde cei doi trăiesc o viață de vis, în prezent, după cum chiar vedeta a susținut în urmă cu ceva timp.
Viviana și George Burcea trăiesc viața la care au visat de mult timp, în America. Viviana Sposub este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează frecvent legătura cu fanii ei, împărtășind cu aceștia aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Recent, tânăra le-a povestit internauților că a locuit 3 luni în New York, însă de o lună ea și iubitul ei se află în Los Angeles, acolo unde lui George îi place mai mult.
Totodată, Viviana Sposub a mai precizat că și-a propus să facă 10.000 de pași pe zi, însă a renunțat la obicei, căci deja a obosit.
„Am locuit în New York timp de 3 luni. De o lună și ceva suntem în Los Angeles. Vreau să vă spun că experiența din California, de aici, este total diferită de New York. Mie mi-a plăcut foarte mult acolo, lui George nu, pentru că am prins iarna și era extrem de frig. New York-ul este special, acele clădiri înalte, luminile, agitația, care se aseamănă, poate, cu cea din București, doar că sunt mult mai mari
E orașul care niciodată nu doarme. La orice oră ieșeam în New York aveam ceva de făcut. Aici, în Los Angeles este totul mult mai chill. Lumea e mai relaxată, nimeni nu merge pe jos, ci cu mașina, mă mir că am găsit trotuar că de obicei merg pe stradă. Am zis să fac în fiecare zi 10.000 de pași, dar deja am obosit”, a spus Viviana Sposub, pe Instagram, potrivit Wowbiz.