Laurențiu Reghecampf spune că nu a bătut-o pe Anamaria Prodan. „Niciodată nu am dat în Ana”, a precizat antrenorul pentru Libertatea. Bărbatul susține că declarațiile ex-partenerei potrivit cărora el ar fi atacat-o sunt false.
Antrenorul Neftchi Baku a mai fost întrebat de Libertatea dacă a consumat alcool înainte să vina la ușa impresarei. Acesta răspunzând că totul „O să se clarifice orice a spus – băut, droguri, bătaie. Legal. Eu vorbesc pe acte”. Reghe spune că și-a făcut toate analizele și va prezenta actele necesare.
Se încinge iar circul între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. Următoarea perioadă va fi o probă de foc pentru cei doi, timp în care impresara speră să tranșeze, într-un final, divorțul de Laurențiu Reghecampf.
Joi, 28 septembrie, la Tribunalul Buftea este programată o nouă înfățișare în procesul de divorț. Însă, potrivit surselor, antrenorul a fost contactat de organele abilitate de la Poliția Buftea să se prezinte chiar în aceste zile, cu privire la plângerea penală făcută de Anamaria Prodan.
„Acestea sunt problemele familiei pe care sper și mă rog la Dumnezeu să le închidem, cu cât mai repede cu atât mai bine. M-am săturat să facem deliciul presei de atâția ani. Reghe nu realizează acest lucru pentru că a fost ușor în mintea lui să-i construiesc o asemenea imagine, un asemenea nume și o asemenea carieră.
Eu însă știu cât m-am chinuit 15 ani! Sper să vină să divorțăm că deja este prea mult de când mă rog de el să închidem acest circ. Este fericit, are o nouă familie, are un contract în străinătate, nu avem de ce să stăm legați unul de altul”, a declarat Anamaria Pordan, pentru Click!