Victor Ponta, ironii la adresa lui Liviu Dragnea: „ Am mâncat preparatele lui Chef Liviu și…”

Publicat: 03 04. 2023, 20:09
Actualizat: 03 04. 2023, 20:10
Sursa foto: Facebook

Duminică, 2 aprilie, Liviu Dragnea a lansat primul episod din propriul vlog de gătit, iar internauții nu s-au oprit din ironii. De asemenea, Victor Ponta a intervenit să apere „onoarea” preparatelor pe care Liviu Dragnea le face, dar nu și deciziile politice.

Victor Ponta i-a susținut preparatele lui Liviu Dragnea, dar nu și deciziile politice

Liviu Dragnea a debutat, duminică, 2 aprilie, ca vlogger culinar pe YouTube, moment în care internauții au început să facă glume și ironii la adresa acestuia. Victor Ponta este unul dintre internauții care, tot în spirit de glumă, a vorbit despre ultimele dăți în care Dragnea i-a „gătit”.

Victor Ponta nu putut trece peste momentele în care Liviu Dragnea i-a „gătit” și alte fapte în partid, motiv pentru care a publicat un mesaj cu umor, ironii și apropouri subtile:

„Eu vreau să scriu de bine despre blogul culinar al lui LD! Toți care îl înjură acum îi fac reclamă! Eu am mai mâncat preparatele lui Chef Liviu și chiar se pricepe la gătit (eu sunt total afon în domeniu). Dar acum mi-a amintit de două mese comune:

1. prima noastră masă, în ianuarie 2010 (super sarmale la Alexandria – acasă la el) când am decis să lucram împreună, dacă suntem aleși la conducerea PSD la Congresul din Februarie ; și așa am scos PSD din Opoziție și l-am adus la Guvernare, am scos România din mâinile lui Băsescu și PDL și am guvernat bine țara în 2012 – 2014 (păcat că nu am putut să continuăm)

2. Ultima noastră întâlnire (nu mai știu dacă a gătit ceva) în seara în care a precedat Moțiunea de cenzura împotriva lui Sorin Grindeanu. Eu am votat împotriva și m-au dat afara din PSD (și dat afară am rămas) – el a organizat să treacă moțiunea să îl dea jos pe Grindeanu și să îl pună în loc pe Tudose (pe urmă Dăncilă) și a ajuns chiar mai rău ca mine! Așa că, referitor la rețetele culinare ale lui LD : prima e foarte bună – ultima nu”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Printre ironiile care i-au fost aduse lui Liviu Dragnea este și cea în care un presupus fost coleg de celulă i-a spus „Foarte bună mâncarea, am avut șansa să gust cât eram colegi de celulă”. Desigur, comentariul a strâns peste 500 de like-uri și a fost apreciat chiar de însuși Liviu Dragnea.