Veta Biriș, artistă de muzică populară apreciată din România, cu o carieră de zeci de ani, încântă publicul la 74 de ani și nu are niciun gând de a renunța la darul său muzical.
Anul trecut a fost unul extrem de dureros pentru cunoscuta interpretă de muzică populară, Veta Biriș, din cauza pierderii celor doi frați ai săi, la o distanță de doar o lună și jumătate între decesele lor. Cu o tristețe inimaginabilă, unul dintre acești frați a părăsit această lume chiar în ziua nunții fiicei uneia dintre surorile sale. Astfel, Veta Biriș a trăit o tranziție abruptă de la extazul fericirii la adâncile agonii ale durerii. Cu toate acestea, artista își dorește să creadă că fratele său a plecat din această lume într-o stare de bucurie interioară pură.
„În urmă cu un an și ceva, unul dintre frații mei a murit chiar la nunta ultimei nepoate care trebuia să se mai mărite, fiica surorii mele. A făcut infarct, probabil din cauza emoțiilor, noi vrem să credem că a murit de bucurie. El, din prima căsnicie, avea două fete. Era așa de fericit și de mândru că acestea erau lângă el. De aceea noi, toți frații am concluzionat așa”, a declarat Veta Biriș pentru Spynews.ro.
Fratele artistei, în vârstă de 61 de ani, nu avea probleme de sănătate și nu urma niciun tratament. Cu toate acestea, o tragedie neașteptată l-a luat pe neașteptate. Desi ambulanța a venit rapid, nu s-a mai putut face nimic. Artista trebuia să cânte la nunta nepoatei, însă din cauza celor întâmplate, nu a mai reușit.
„Nu se știa cu probleme de sănătate, nu lua medicamentație. A venit ambulanța, însă în momentul în care a fost urcat în ea, a pufăit o dată, iar în acel moment am știut că l-am pierdut…Eu trebuia să cânt, voiam să îi fac surpriză. Era ultima nepoată care se căsătorea. Am mers în spate, după un paravan, am încercat să cânt, însă nu am reușit. Atunci am rugat pe cineva să îmi ducă valiza la mașină și, am mers acasă”, a mai declarat cântăreața.
„Nepoata mea, cea care era mireasă, nu a știut de această întâmplare până seara târziu. Familia mergea pe rând în pădure și plângea. Apoi, își ștergeau lacrimile și reveneau la eveniment. Toată lumea de la nuntă știa, doar mireasa era cea care nu aflase încă. A întrebat-o pe mama ei, atunci când ajuns acasă: De ce numai la mine, nu a vrut tușa Veti să cânte? Și a început să plângă. Atunci a aflat de la mama ei că a decedat unchiul Vasile. I-a spus mamei că dacă ar fi știut, nu ar mai fi ținut nunta”, a mai declarat Veta Biriș.