Valentina Pelinel a ajuns să meargă în cârje. Ce a păţit soţia lui Borcea?
Valentina Pelinel a avut o intervenție la picior. Acum, vedeta trebuie să se recupereze și să aibă mai multă grijă de ea.
De ce a ajuns în cârje
Acum opt ani, Valentina Pelinel a trecut printr-o perioadă grea. Femeia a suferit o intervenție chirurgicală la un picior. Operația a fost cauzată de o accidentare la schi.
Ex-model internațional face haz de necaz. Soția lui Cristi Borcea a postat, recent, o poză cu cele mai noi accesorii, adică două cârje.
”Bună dimineața, faceți cunoștință cu noile mele accesorii pentru următoarea perioadă. Cum vi se par? Sunt roșii să-mi poarte noroc ca să termin recuperarea mai repede. De Halloween sigur voi avea cel mai reușit costum”, a scris Valentina Pelinel pe rețelele de socializare.
Cine o sponsorizează
Denise Rifai și Simona Pătruleasa au reacționat la postarea Valentinei Pelinel și i-au adresat mesaje de susținere.
Valentina spune că face câte două ședințe de recuperare pe zi. Tratamentul este asigurat de soțul acesteia, care nu numai îl sponsorizează, ci este alături de Valentina în momentele grele.
”Sunt și specialiști care au lucrat la Dinamo cu Cristi. Sunt pe mâini bune, dar am mult de lucrat, e nevoie de ambiție, de răbdare multă”, a precizat Valentina Pelinel pentru Libertartea.