Björn Ulvaeus, unul dintre cei patru membri ai trupei suedeze ABBA, s-a recăsătorit pentru a treia oară, sâmbătă, cu partenera sa, Christina Sas.
Nunta a avut loc în Copenhaga, într-un mediu restrâns, în compania prietenilor apropiați și a familiei, scrie CNN, citat de Știrile ProTv.
Evenimentul a fost anunțat de către artist, prin intermediul contului său de Instagram.
„Astăzi, 21 septembrie 2024, Björn Ulvaeus s-a căsătorit cu Christina Sas din Herning, Danemarca”, scrie compozitorul pe pagina sa.
View this post on Instagram
Fosta gazdă a emisiunii „Great British Bake Off”, Sandi Toksvig, a fost cea care a oficiat ceremonia. Aceasta a fost surprinsă într-o poză alături de cei doi miri, fotografie ce a fost ulterior distribuită pe Instagram.
Cei doi s-au cunoscut în 2021, în sudul Germaniei, în Nürnberg, acolo unde se aflau pentru lansarea ultimului album ABBA, „Voyage”.
Christina Sas este cea de-a treia soție a artistului, după ce Björn Ulvaeus a mai fost căsătorit cu colega sa de trupă, Agnetha Fältskog, și cu Lena Kallersjö, de care a divorțat după 41 de ani de căsnicie, în 2022. Cu fiecare dintre fostele soții, Björn Ulvaeus are câte doi copii.