Superba iubită a lui Dennis Man este un cunoscut model în România. Alexandra a câștigat titlul de Miss Arad în 2014, după care a avut mai multe colaborări cu diverse case de modă. Însă, aceasta a preferat mereu discreția și a fost extrem de încântată când a descoperit un fotbalist care nu este avid de publicitate, în persoana lui Man.
”Dennis Man este într-o relație cu Alexandra Ionel Grigoriță de când juca la UTA Arad. Nu este exclus ca cei doi să se căsătorească în viitorul apropiat. Online, tânăra nu se ferește de ipostaze provocatoare și fanii o bombardează cu sute de mesaje”, au notat cei de la altrosport.net.
Dennis Man (24 de ani) a fost eroul Parmei în etapa precedentă din Serie B. Internaționalul român a înscris golul victoriei ”Cruciaților” în fața celor de la Cagliari, scor 2-1.
„E frumos că am marcat pentru că mi-am putut ajuta echipa”, a transmis Man, imediat după meci. Presa din Italia i-a acordat multă atenție în zilele de după joc, iar jurnaliștii din Peninsulă au făcut un material și despre partenera fotbalistului român, Alexandra Ionela Grigoriță.
Man și Grigoriță au lansat o afacere care prinde tot mai bine. Au început cu o linie vestimentară, intitulată ”Signed98”, dedicată chiar lui. Totul a început cu un model de hanorace, dar cei doi au dezvoltat linia și au ajuns ca în prezent să comercializeze tricouri, dar și pantaloni de trening.