Tzancă Urganu a criticat gestul lui Irinel Columbeanu de a cere donații oamenilor. Ce mesaj i-a transmis manelistul

Tzancă Urganu a criticat gestul lui Irinel Columbeanu de a cere donații oamenilor. Ce mesaj i-a transmis manelistul
Sursa Foto: Instagram/ @tzanca__uraganu

Se pare că prietenii care roiau în jurul său, precum și domnișoarele care se băteau pentru inima acestuia, au dispărut ca prin minune. După ce și-a pierdut toată averea, fostul milionar de la Izvorani s-a internat într-un azil ale cărui costuri nu le poate suporta. Ca atare, și-a deschis un cont bancar pentru a primi donații din partea celor cu suflet mare.

Tzancă Uraganu, reacție acidă la adresa lui Irinel Columbeanu

În vârstă de 66 de ani, Irinel Columbeanu s-a mutat din apartamentul în care locuia cu chirie în azilul din Ghermănești, același loc în care tatăl său, Ion Columbeanu, a petrecut ultima parte a vieții sale. Mai mult decât atât, pensia sa pe care are poprire nu-i ajunge să-și acopere cheltuielile.

De curând, fostul milionar de la Izvorani a fost aspru criticat de Tzancă Uraganu, deoarece manelistul nu vede deloc cu ochi buni „pretenția” acestuia de a cere ca oamenii să-i doneze bani.

„Demonstrați că ați ajutat nevoiași, domnule Irinel, când aveați averea aia imensă și o să fiți ajutați. Cum putem fiecare!”, a scris Tzancă Uraganu pe pagina sa de Instagram.

Leo de la Strehaia sare în ajutorul lui Irinel Columbeanu

Irinel Columbeanu a fost vizitat la căminul de bătrâni de mai multe persoane, printre care și de Leo de la Strehaia. Însoțit de sora lui, Olga, aceștia au dorit să ofere sprijin fostului afacerist.

„Eu sunt serios, am venit la domnul Columbeanu. Am venit să îi dăm și lui 100 de milioane (n.r. 10.000 de lei), plus ce i-a adus Olga să îl ajutăm. Suntem aici să îl ajutăm”, a spus Leo de la Strehaia, într-un videoclip postat pe TikTok.

@denistosea Leo la Azil la Columbeanu #fypシ #comedia #foryoupage #foryou #foryourpage #fy #fypシ゚viral #fypage #fyppppppppppppppppppppppp #funny #funnyvideos #viral #denistosea #viralvideo #duet #trending #greenscreen #5pasidebine #trend #fyp @Denis(secundar) @Danutza88 ♬ sunet original – Denis

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota