Tudor Chirilă a căzut pe scenă, după ce a fost lovit de Pavel Bartoș / De la ce a pornit totul

Tudor Chirilă a căzut pe scenă, după ce a fost lovit de Pavel Bartoș / De la ce a pornit totul
Foto: Instagram

Tudor Chirilă și Pavel Bartoș au oferit un moment neașteptat pe platoul de filmare.

Cei doi sunt colegi în cadrul emisiunii muzicale, unde cântărețul este antrenor, iar Bartoș moderator.

În timpul show-ului, cei doi au încercat să încălzească atmosfera, însă întreaga scenă s-a terminat cu Tudor Chirilă căzut pe podea, după ce a fost lovit peste față de colegul său, potrivit wowbiz.ro.

Tudor Chirilă, căzut pe scenă după un contact cu Pavel Bartoș

Prezentatorul TV se afla deja pe scenă, alături de câțiva concurenți, în momentul în care Tudor s-a ridicat de pe scaunul său de jurat și a început să interpreteze o scenetă alături de Pavel.

La un moment dat, actorul i-a tras câteva palme peste cap cântărețului, așa cum era momentul artistic pe care îl parodiau cei doi.

Tudor Chirilă: „Pavel, dar ți-am zis să-mi dai o palmă, nu o carabă.”

Pavel Bartoș: „Păi n-am știut, că aveai atâta păr…”

Momentul a fost unul savuros pentru toți cei prezenți în platou, care au râs cu poftă, cât și pentru telespectatori.

Smiley: „Ăsta (Pavel Bartoș) are mâna grea, joacă hockey”
Theo Rose: „Cred că voia să ți-o dea de mult”

„M-am întors o dată, mi-a dat una. M-am întors de două ori, mi-a dat. Și a fost foarte mișto. Mișto, mișto, mișto”, a spus Tudor Chirilă cu doar câteva secunde înainte de a se prăbuși pe scenă.

Când și-a văzut colegul la pământ, Pavel Bartoș a vrut să sară în ajutorul colegului său, pe care l-a mai lovit însă încă o dată.

„Stai! Ești bine? Ești bine?”, a spus amuzat Pavel Bartoș, după care i-a dat o mână de ajutor cântărețului și l-a ridicat de pe jos.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`