Trupa Spice Girls aniversează 30 de ani cu o colecție de timbre speciale de la Royal Mail

Publicat: 05 01. 2024, 15:24

Spice Girls au fost onorate cu un set de timbre Royal Mail pentru a marca cea de-a 30-a aniversare de la formarea trupei britanice – prima dată când serviciul poștal a dedicat o întreagă colecție de timbre unui grup pop feminin.

Timbrele sunt cu imagini de la concerte sau din filmul Spice Girls

Cele 10 timbre principale prezintă imagini de la premiile Brit din 1997 – inclusiv rochia union jack a lui Geri Horner, confecționată dintr-un prosop – precum și diverse spectacole și reunirea lor pentru ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra 2012.

O altă colecție prezintă portrete realizate pe platoul filmului din 1997 Spice World. Trupa Spice Girls a fost formată în 1994 de duo-ul tată-fiu Bob și Chris Herbert, care au vrut să creeze o trupă de fete care să rivalizeze cu trupele de băieți predominante din topuri. Au postat un anunț în care au întrebat: „Ai între 18–23 și poți să cânți/dansezi?”

Până în iulie 1995, trupa și-a schimbat comlaborarea, a ales să fie manageriată de Simon Fuller și a semnat cu Virgin Records. Un an mai târziu, aveau să lanseze Wannabe, care a ajuns în toate topuri la nivel mondial și a devenit cel mai bine vândut single de debut al unui grup exclusiv feminin.

Spice Girls pun la cale un proiect misterios

Grupul s-a despărțit neoficial în jurul anului 2001, dar s-a reunit pentru turnee live în 2007 și 2019. Rămân zvonurile despre spectacole viitoare, dar Melanie C și Horner au spus că, deși sunt interesate să cânte din nou, nimic nu e încă oficial confirmat.
Timbrele intră în vânzare pe 11 ianuarie, disponibile în diverse ediții de colecție.

Mel B a anunțat că fosta colegă de trupă, Victoria Beckam, se va alătura Spice Girls pentru un proiect misterios. Cântăreața, în vârstă de 47 de ani, a susținut că există un anunț interesant despre grupul „girl power”, însă a fost atentă la detalii.

Cele cinci fete, inclusiv Mel C, Emma Bunton și Geri Halliwell se vor întâlni pentru prima dată, după 11 ani.