Tradiția de la care Lora și Ionuț Ghenu nu se abat de Crăciun: „Ne-a ieșit de cele mai multe ori”

Tradiția de la care Lora și Ionuț Ghenu nu se abat de Crăciun: „Ne-a ieșit de cele mai multe ori”
Sursa Foto: Facebook/ Lora

Laura Petrescu, cunoscută drept Lora, și Ionuț Ghenu sunt dovada vie că o poveste de dragoste, atunci când e bazată pe sentimente reale și profunde, rezistă probei timpului.

În cadrul celui mai recent interviu, artista a dezvăluit că ea și iubitul său au o tradiție pentru Crăciun, pe care o respectă an de an.

Tradiția pe care Lora și Ionuț Ghenu o respectă de sărbători

Pentru că cei doi își doresc să se bucure de sărbători, de familie, dar și de prieteni, de curând vedeta a precizat că vor petrece Crăciunul alături de persoanele dragi. Aparent, acesta este o tradiție pe care au stabilit-o în urmă cu ceva timp.

„De sărbători plecăm pe la familie și pe la prieteni, iar de Revelion eu voi petrece pe scenă. Până de Crăciun vor fi tot felul de evenimente ale unor corporații care s-au gândit la mine să le întrețin atmosfera.

În cei 8 ani de relație, avem o tradiție! Ne-a ieșit de cele mai multe ori să petrecem Crăciunul în familie. Am încercat să ținem perioada aceea fără evenimente, ca să ne putem bucura de timpul alături de cei dragi”, a spus Lora, notează playtech.ro.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de LORA (@loraofficial)

De la ce pornesc discuțiile mai aprinse în relația lor

Cei doi formează o echipă nu doar când vine vorba despre viața privată, ci și în viața profesională, deoarece Ionuț Ghenu este un adevărat sprijin pentru cântăreață.

Nu de mult, Lora a mărturisit că între ea și partenerul său de viață lucrurile nu au fost întotdeauna roz, ba chiar au existat momente în care au avut opinii total diferite și în contradicție.

„Ne-am maturizat, după opt ani de relație am început să rezolvăm mai repede micile certuri pentru că ne cunoaștem foarte bine și de obicei sunt pe planul carierei pentru că lucrăm împreună și e normal să avem negocieri mai dure.

Eu vreau niște chestii, el nu vrea să facă anumite chestii, anumite lucruri care din punctul lui de vedere mi-ar mânca timp și nu mi-ar aduce satisfacțiile pe care mi le-aș dori.

Mă ferește de foarte multe țepe, ceea ce e important, dar eu nu le consider țepe în momentul în care se întâmplă aceste propuneri, și am învățat să ascult de el pentru că intuiția lui funcționează foarte bine și are o minte sclipitoare”, susținea artista, potrivit spynews.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`