Theo Rose a dezvăluit ce relație are cu mama iubitului ei: „Are o tinerețe care nu o să se piardă niciodată”

Publicat: 07 04. 2023, 08:55
Foto: Theo Rose / Facebook

Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o poveste de dragoste frumoasă, iar în scurt timp vor deveni părinți.

Recent, artista a vorbit despre relația pe care o are cu mama iubitului ei.

„Are o tinerețe care nu o să se piardă niciodată”

Theo Rose are doar cuvinte de laudă la adresa mamei lui Anghel Damian.

Solista spune despre viitoarea soacră că este o femeie interesantă și cu care se înțelege foarte bine.

„Mă înțeleg foarte bine cu ea. E o tipă foarte interesantă și îi spun tipă pentru că m-a rugat să-i vorbesc la per tu, are o tinerețe care nu o să se piardă niciodată. Călătorește mult, se documentează foarte mult pentru filmele pe care le face, e foarte tare”, a dezvăluit Theo Rose, potrivit Libertatea.

Cum își imaginează cei doi că va decurge nunta lor

„Așa cum îmi imaginez eu și cum am vorbit noi despre situația asta cred că o să fie ceva, adică pur și simplu o să zicem hai la biserică acum, mâine la cununia civilă și va fi o chestie total discretă, fără tam-tam. După nunta aia formală, paranghelia (…) Așa spun eu și așa cred că se va întâmpla, pentru că am apucat să vorbim despre asta”, a declarat Anghel Damian.