Thalia este una dintre cele mai populare vedete mexicane, cunoscută la nivel mondial datorită rolurilor interpretate telenovelele și melodiilor pe care le-a lansat de-a lungul anilor.
Ariadna Thalía Sodi Miranda, numele complet al artistei mexicane, a dezvăluit recent că se confruntă o tulburare medicală rară care îi dă bătăi de cap și pe care, în ciuda faptului că a apelat la numeroși specialiști, nu a reușit să o controleze: disgeuzia, scrie tvnotas.com.mx.
Disgeuzia este o tulburare care se manifesta prin alterarea simțului gustativ care determină percepția unui gust dizagreabil, metalic, sărat sau rânced. Disgeuzia este însoțită frecvent și de alterarea simțului olfactiv, explicată prin faptul simțul gustului folosește parțial aceeași receptori care asigura simțul mirosului.
În marea majoritate a cazurilor evoluția disgeuziei este limitată, apariția sa fiind determinată de infecții respiratorii virale sau ale sinusurilor faciale. Această tulburare medicală aduce un risc crescut pentru pacient, din cauza predispunerii acestuia la intoxicații alimentare putând determina și o stare de malnutriție, scădere în greutate, tulburări hidroelectrolitice și stări hipo sau hiperglicemice.
Thalia și-a împărtășit problemele fanilor ei din mediul online, vorbindu-le despre afecțiunea cu care se confruntă de la sfârșitul anului trecut.
„Sunt traumatizată, tocmai mi-au confirmat că am disgeuzie. Ce? Este o alterare a gustului cu un gust constant de sare, de metal 24/7 și simt asta tot timpul”, a spus Thalia.
Artista mexicană a vorbit și despre remediile pe care le-a încercat:
„Unul dintre puținele lucruri care mă ajută este să beau apă cu lămâie sau să beau chestii precum oțet. Să mănânci lucruri cu multă sare, dar este ciudat pentru că mirosul este perfect. Adică simt mirosul, când mănânc totul este bun, dar după ce am încetat să mănânc, am acest gust constant în gură 24/7.
Asta a început la sfârșitul anului trecut, nu am spus nimic pentru că am crezut că se va termina, dar nu, e tot așa. Se spune că ar putea dura luni sau poate ani. Vă rog, cine are disgeuzie aici… să-mi spună, vreau să înțeleg mai multe”, a încheiat Thalia, făcând apel la cei care au trecut prin aceeași stare medicală să îi ofere soluții.