Mihaela Tatu, una dintre cele mai cunoscute prezențe de pe micul ecran a primit numeroase oferte pentru a reveni pe micul ecran. În ultimii ani, prezentatoarea TV s-a bucurat de o călătorie spirituală ce a ajutat-o să își regândească planurile de viitor.
Mihaela Tatu a povestit recent, într-un interviu, experiențele prin care a trecut în ultimii ani și a orbit și despre posibilitatea de reveni pe micul ecran.
Fosta prezentatoare TV a recunoscut că a primit numeroase oferte să revină pe micul ecran, iar un format care i-ar aduce foarte mare plăcere ar fi unul cu impact social, sau o emisiune de divertisment.
„Da. Constant. Anul trecut din partea a 3 posturi de televiziune. Însă unele propuneri le-am refuzat pentru că nu mi-au plăcut formatele și tematica. Iar cu altele nu am rezonat din alte considerente. Și, totuși, la un moment dat, am fost foarte sinceră cu mine. Ca să renunț la ceea ce am dobândit în ultimii 10 ani, respectiv la libertate și mai ales la acest soi de liniște.
Ar trebui sa fie un format care să mă împlinească și să știu că las ceva în urmă. Să fac ceva util. Fie pe social, fie divertisment. Pentru că e o activitate pe care am făcut-o cu pasiune, bucurie și loialitate. Altfel, de ce-aș face-o?! Așa că… cine știe? Portița îmi e deschisă. Vom vedea cine mai intră, cine rămâne și cine e doar în trecere”, a povestit fosta prezentatoare, pentru Ciao.ro.
Vedeta a povestit că în ultimii 10 ani s-a bucurat de viața pe care și-a dorit-o întotdeauna. Tot timpul ei este precum o vacanță, iar experiențele i-au arătat că fericirea trebuie să fie trăită în fiecare moment.
„În ultimii 9-10 ani, viața mea este o vacanță. Fac ceea ce-mi place cu toată ființa. Serviciul meu bazându-se pe pasiunea și abilitățile mele native pe care le-am cizelat ducându-le la un alt nivel. Învăț încontinuu, citesc mult, călătoresc și mai mult, trăiesc într-un oraș liniștit, sănătos și luminos. Iar atunci când mi se cere, împărtășesc din tot ceea ce am învățat și experimentat în 58 de ani de viața și 40 de ani de muncă”, a mai explicat Mihaela Tatu.