Strategii de campanie: Kamala Harris a deschis și băut o bere, în direct, la emisiunea lui Stephen Colbert. Joe Biden și Donald Trump nu consumă alcool
Kamala Harris, candidata democrată la președinție, și-a mai adăugat o premieră în campania electorală la televiziune, deschizând o cutie de bere lager cu gazda emisiunii Late Night Show, Stephen Colbert. Nici Joe Biden și nici Donald Trump – nu consumă alcool, potrivit The Guardian.
Harris preferă să asculte Aretha Franklin sau Eminem
Emisiunea The Late Night Show a lui Stephen Colbert i-a prezentat pe Harris, Biden și mulți alți politicieni de-a lungul anilor, combinând probleme politice serioase cu umorul.
În timpul interviului de marți, Colbert a remarcat că oamenii numesc alegerile din acest an – „alegeri relaxate” și că alegătorii își doresc de obicei să vadă un candidat cu care ar putea să bea o bere.
El a invitat-o pe Harris să împartă o bere și a spus că ea a cerut o bere Miller High Life. Vicepreședinta a spus: „OK, ultima dată când am băut bere a fost la un meci de baseball cu Doug. Noroc.”
Harris a repetat popularul slogan am mărcii de bere care se descrie drept „Șampania berilor”, în timp ce Colbert a remarcat că produsul provine din Milwaukee, în statul indecis Wisconsin.
El a spus: „Deci acum am rezolvat problema din Wisconsin. Să vorbim despre Michigan. Să facem apel la alegătorii din Michigan, bine? Care sunt melodiile tale preferate de la Bob Seger?”
Gazda a continuat să enumere o listă de melodii ale lui Seger, dar Harris nu a părut entuziasmată. În cele din urmă, ea a spus: „Aș prefera Aretha (n.r. Franklin) sau Eminem. Ai așa ceva prin playlist?”