Stephan Pelger nu va fi înmormântat. Unde vor ajunge rămășițele celebrului designer

Publicat: 10 06. 2023, 14:09
Actualizat: 10 06. 2023, 18:51
Foto: Facebook

Stephan Pelger nu va avea o înmormântare tradițională. Familia va organiza o ceremonie, după care trupul neînsuflețit va fi incinerat. Dorința mamei designerului este ca cenușa să fie transportată în Germania și să fie depusă în cimitirul unde se odihnește tatăl acestuia, potrivit antena3.ro.

De ce a murit Stephan Pelger?

Vedeta din industria modei a suferit de o depresie severă și insomnie timp de mulți ani, fiind nevoit să recurgă frecvent la pastile pentru a-și controla simptomele. În dimineața zilei de 8 iunie, Stephen Pelger a fost găsit spânzurat în locuința sa. De-a lungul timpului, Pelger a povestit că fiecare noapte este un coșmar pentru el.

„Nu mai pot dormi nopțile de aproape cinci ani. Am adesea stări de depresie și, după jaf, parcă totul s-a schimbat în mine. Încerc să lupt în fiecare zi, dar nu e ușor”, spunea creatorul de modă.