„O prea mare iubire ucide”. 18 ani de la cel mai tragic moment al culturii române contemporane (FOTO)
Pe 25 mai 2002, la ceas de seară, la Spitalul Fundeni, se stingea Ștefan Augustin Doinaș, poet, eseist, traducător, academician, politician român. Inima i-a cedat în timpul operației de cancer, după ce bătuse artistic 80 de ani. Soția sa, Irinel Liciu, n-a putut suporta pierderea omului pe care l-a iubit o viaţă întreagă. S-a întors de la spital, s-a îmbrăcat elegant şi a scris pe una din filele neterminate, lăsate de poet, un cutremurător mesaj de adio: „Domnul şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide”. A luat apoi un pumn de somnifere, s-a așezat în pat şi a plecat după omul ei drag, la doar 74 de ani.
Ștefan Augustin Doinaș şi Irinel Liciu, o iubire de legendă
Poetul Ştefan Augustin Doinaş (26 aprilie1922-25 mai 2002) şi balerina Irinel Liciu (1928-26 mai 2002) s-au cunoscut în casa unui prieten comun unde Doinaș locuia cu chirie, la Bucureşti. El era pe atunci doar un poet-ziarist la o revistă literară, în vreme ce ea era o stea a Capitalei: prim-solista baletului Operei Române, prietenă cu protipendada comunistă a vremii. Se spune că o curtau chiar Gheorghe Maurer și Emil Bodnăraș, lideri ai regimului nou instalat în acei ani în România.
Poetul, fascinat de balerină, la acea primă întâlnire, i-a scris un poem pe un măr pe care l-a tăiat apoi în două, ca simbol al jumătății unei iubiri ce se voia întreagă. Gestul a cucerit-o pe Irinel și așa a început o poveste de dragoste pe care nici moartea nu a reuşit să o stingă.
Povestea lor nu a fost lipsită de încercări. La începutul lui 1957, Doinaş a fost arestat și condamnat la doi ani de închisoare politică, dar Irinel şi-a folosit influenţa pentru a-i obține eliberarea. Un an mai târziu cei doi se căsătoreau şi începeau împreună drumul spre veşnicie.
La început ise spunea domnul Irinel
Într-un interviu, la TVR Ştefan Augustin Doinaş povestea: „Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»“. Irinel Liciu era în culmea gloriei.
La jumătatea anilor ‘60, când partenerul ei de scenă, a fost închis pentru „inversiune sexuală”. Irinel a părăsit Opera și s-a retras pentru totdeauna din luminile scenei.
Venise timpul lui Doinaş însă. Scăpat de interdicția cenzurii comuniste, publică cu succes şi laurii nu întârzie să apară. Premiul Uniunii Scriitorilor, premiul Goethe pentru traducerea lui „Faust”, premii literare şi distincţii, apoi, după ‘89, primirea în Academia Română, propunerea pentru Nobel, conducerea revistei „Secolul 20”.
„Domnul şi Dumnezeul meu, iartă-mă!”
Când apar semne ale unui cancer care îl ducea inexorabil spre moarte, Irinel a știut că îl va urma și ea, scrie Adevărul. Potrivit prietenilor lor, ea spunea mereu că dragostea lor este atât de profundă încât nu ar lăsa-o să supraviețuiască pierderii. Și chiar aşa s-a întâmplat.
Pe parcursul anilor de căsnicie, fosta balerină l-a vegheat mereu cu discreţie, i-a asigurat confortul sufletesc ori material, i-a ignorat infidelităţile şi a gravitat în jurul vieţii poetului cu dragoste şi admiraţie necondiţionate.
La fel ca în viață, împreună au fost coborâți și în mormântul de la Bellu, căci după tragica poveste de dragoste, pentru prima dată în istorie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a făcut o excepție canonică și a dat dezlegare ca şi Irinel Liciu să fie înmormântată creştineşte, chiar dacă s-a sinucis.
