După recentele informații conform cărora Rita, fiica regretatei Rona Hartner, ar urma să rămână sub custodia tatălui său, sora artistei vine în fața publicului pentru a clarifica situația.
Rinda Hartner explică că nu există niciun conflict și că nu se pune problema ca Rita să fie încredințată tatălui său, Rocco Sedano, absent din viața fiicei sale timp de 15 ani, relatează Elle.ro.
Rinda Hartner subliniază că familia respectă dorințele exprimate în testamentul Ronei Hartner, conform căruia Rita Sumayla nu va fi încredințată tatălui său.
Sora Ronei Hartner insistă că nu există dorința de a declanșa un război sau un scandal familial, ci doar respectarea voinței artistei decedate și protejarea fiicei sale.
„Rita Sumayla nu va fi încredințată tatălui. Și nu e război nicăieri. El a fost absent 15 ani, așa că nu poate apărea din senin să ia fata. Noi nu vrem război sau scandal pentru că nu ajută cu nimic și mai mult rău face fetei, care și așa e supărată.
O să urmăm testamentul Ronei cu ce a scris ea și ce a vrut și o să-i respectăm dorința”, a explicat sora Ronei Hartner în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.
Chiar dacă Rocco Sedano pare să își manifeste dorința de a avea o relație cu fiica sa după atâția ani de absență, Rita Sumayla nu vrea să audă de tatăl său. Bărbatul nu i-a fost alături până acum și pare că adolescenta nu intenționează să schimbe acest lucru.
Familia afirmă că adolescenta trece printr-o perioadă de vulnerabilitate și că este important să fie protejată și susținută în aceste momente dificile.
„Tatăl a apărut acum, odată cu decesul Ronei, așa ca din fum. Vrea să aibă o relație cu fiica lui, dar fata nu prea vrea. E foarte vulnerabilă. E un copil de 15 ani. Îi este greu să ia decizii. Noi o să fim lângă ea, să o protejăm, în aceste momente de vulnerabilitate”, a declarat Rinda Hartner.
Relația Ronei Hartner cu Rocco Sedanolor s-a încheiat la scurt timp după nașterea fiicei lor, iar aceasta a crescut în Franța, dar cu mai multe ocazii a venit în România.