Soliștii trupei O-Zone se reunesc! Ce vor să facă vedetele anilor 2000

Trupa O-Zone se reunește la tribunal. Foto: Facebook/Dan Bălan.

Ex-soliștii trupei O-Zone se vor reuni la tribunal. Membrii trupei se întâlnesc în fața instanței ca să facă dreptate.

Ce nemulțumiri au ex-soliștii trupei O-Zone

La începutul anilor 2000, formația O-Zone făcea ravagii în toată lumea. Admiratorii cântau la unison versurile piesei „Dragostea de tei”. Celebra melodia ajungând să fie populară chiar și în China.

Odată cu mulți fani au venit și mulți bani. Veniturile soliștilor au crescut semnificativ. Vedetele au fost așteptate și aplaudate în diferite țări. Vezi mai multe poze în galeria foto de AICI.

Dan Balan, Arsenie Todiraș, Radu Sîrbu au decis să formeze un front comun și să se întâlnească în fața instanței. Interpreții se consideră nedreptățiți de sumele pe care le-au primit pentru drepturi de autor.

Motivele plecării din trupă

Vedetele consideră că au primit mai puțini bani decât meritau de la casa de producție, cu care au colaborat în trecut. Radu Sîrbu, unul dintre membrii trupei spune că mărul discordiei constă în „beneficiile financiare”.

”Beneficiile financiare au fost și sunt, bineînțeles, mărul discordiei. Și da, am împărțit totul în mod egal, între membrii trupei. Asta după multe negocieri”, a spus Radu Sârbu pentru cancan.

Un  final trist

Ex-solistul susține că a rămas cu un gust amar după ce a plecat din trupă. Însă, interpretul recunoaște că a reușit să primească mai multe lecții de viață. Acesta și-a creat propriul studio de producție muzicală și a învățat mult din greșelile trecutului.

„Am învățat că prietenii adevărați nu la succes se cunosc, ci atunci când ai nevoie de ei. Am învățat că familia este cea care mereu îți este alături, indiferent de statut. Singurul regret pe care îl mai am este că la acel moment niciunul dintre noi nu a știut să gestioneze și să-și controleze emoțiile distructive, care au dus la destrămarea trupei”, a mărturisit Radu Sîrbu pentru sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:16 - Elena Lasconi și George Simion, față în față la dezbaterea organizată de Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / “Am avut mai multe momente de cumpănă” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)