Singura femeie în care prințul William mai are încredere acum. După ce a aflat despre boala lui Kate, ei îi spune toate secretele
Prințul William este devastat după ce soția lui, Kate Middleton, a fost diagnosticată cu cancer. Îi este mereu alături și face orice ca prințesa să treacă peste această perioadă dificilă.
Situația actuală i-a adus pe William și Camilla mult mai aproape
Chiar dacă s-a zvonit în repetate rânduri că William și regina Camilla nu ar avea o relație apropiată și că acesta nu ar fi acceptat-o în viața sa pe noua parteneră a tatălui său, se pare că doar în Camilla mai are încredere acum prințul William. Ea îi este alături mereu și este una dintre „puținele persoane” în care poate avea „încredere absolută”, a declarat un expert.
Așadar, expertul regal Jennie Bond consideră că situația actuală i-a adus probabil pe William și Camilla „mult mai aproape”. Fostul corespondent regal al BBC a vorbit, de asemenea, pentru OK!, despre regina Camilla și prințul William și a spus că aceștia au încredere unul în celălalt în această perioadă dificilă, în timp ce regele Charles și Kate urmează tratamentele pentru boala nemiloasă cu care se luptă.
„Vremurile grele aduc adesea oamenii mult mai aproape unii de alții. În ciuda tuturor progreselor care au fost făcute în tratamentul cancerului, acesta este încă terifiant”, a spus el.
„Și, în timp ce Camilla și William arată o față curajoasă lumii (și, fără îndoială, și soților lor), pot exista momente în care se pot destăinui unul altuia despre modul în care fac față”, a mai spus el.
Relația dintre William și Camilla Parker
Expertul regal a amintit, de asemenea, discursul prințului William după moartea reginei Elisabeta, în septembrie 2022, când a povestit cum bunica sa i-a fost alături în „cele mai fericite momente”, dar și în „cele mai triste zile” din viața sa.
Jennie a sugerat că regina Camilla ar fi „împărtășit unele dintre acele momente” cu fiul ei vitreg și că acest lucru „trebuie să le cimenteze cu siguranță relația”, despre care crede că acum este probabil mult mai puternică decât înainte.
Fără îndoială că resentimentele dintre William și Camilla din cauza divorțului dintre Prințesa Diana și Charles al III-lea au rămas în urmă, deoarece acum formează un front unit și puternic care ține coroana britanică împreună, în timp ce doi dintre cei mai iubiți membri ai monarhiei se luptă pentru a-și recăpăta sănătatea.