„Cartierul Campionilor” din Bușteni a fost doar o himeră. Cei mai performanți sportivi ai României, dar și artiști celebri, care au primit cadou imobile în celebra stațiune turistică, de la vechea administrație, Emanoil Savin (PSD), acum rămân fără proprietăți.
Noua administrație, a lui Mircea Corbu (PNL), a decis să retragă dreptul de folosință gratuită a celor care nu s-au arătat interesați să construiască pe terenurile de peste 500 de metri pătrați.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, dar și cântărețul Lupu Rednic, sunt vedetele care rămân fără pâmânt la început de an, potrivit proiectelor din ședința de Consiliu Local, ce prevăd anularea dreptului de folosință gratuită pentru cei 500 de metri pătrați.
La fel s-a întâmplat vara trecută și în cazul gimnastei Sandra Izbașa, cântărețului Marcel Pavel, luptătorului Ionuț Iftimoaie și judocanei Alina Dumitru.
În contractele din dare în folosință a existat o clauză prin care, în termen de un an de zile de la primirea terenurilor, cetățenii de onoare din localitate ar fi trebuit să demareze lucrările pentru construirea unor case, informează Adevărul.
Pe lângă cei menționați, de-a lungul timpului, orașul Bușteni a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” unor vedete precum: Leonard Doroftei, Lucian Bute, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Tudor Chirilă, Angela Gheorghiu, Vasile Șeicaru, Damian Drăghici, Andrei Păunescu, Alexandru Tomescu, Ileana Stana Ionescu și Cezara Dafinescu. Toți cei menționați au primit loturi de pământ cu drept de folosință gratuit.
Scandalul „Pământurilor” din Bușteni s-a iscat în vara anului trecut, după ce frumoasa gimnastă Sandra Izbașa a anunțat că renunță la titlul de „Cetățean de Onoare”.