Simona Gherghe și partenerul ei de viață sunt împreună de peste cinci ani și dragostea lor este la fel de intensă ca în primele zile. Prezentatoarea TV se bucură de o frumoasă familie, acum și mai bogată, datorită celor doi copii minunați ai săi.
Într-un interviu recent, Simona a vorbit deschis despre relația ei cu partenerul ei de viață de când au devenit părinți, evidențiind, totodată, cele mai frecvente diferențe de opinie între ei. Cu toate acestea, Simona a subliniat cu entuziasm faptul că ei formează o echipă extraordinară, mai ales atunci când vine vorba de îngrijirea și creșterea copiilor lor.
„Da, sunt o mulțime de lucruri care s-au schimbat la noi, dar ce am remarcat eu așa în evoluția nostră ca și cuplu este că am ajuns să facem o echipă foarte bună. Nu că înainte nu am fi făcut, dar am foarte mare încredere în el.
De exemplu, acum el e cu copiii acasă, știu că ei sunt pe cele mai bune mâini. Suntem o echipă și funcționăm ca atare, sigur că avem și divergențe mai ales în ceea ce privește educația copiilor. De obicei aici sunt meciurile cele mai mari, dar sunt ei în primul rând care sunt liantul ăsta atât de frumos între noi și ne este foarte bine așa cum ne e în această formulă”, a declarat Simona Gherghe, pentru Playtech.ro.