Silviu Prigoană și iubita lui Mihaela Botezatu se pregătesc de căsătorie. Bat clopotele de nuntă pentru cei doi, urmând să se căsătorească religios în Ierusalim.
Silviu Prigoană și Mihaela Botezatu sunt căsătoriți civil încă din 2016, iar povestea lor de iubire a început în timpul unei vacanțe în străinătate. Omul de afaceri se simte pregătit pentru o cununie religioasă, imediat ce va termina toate procesele pe care le are cu fosta soție, Adriana Bahmuțeanu.
Silviu Prigoană și Mihaela vor face cununia religioasă la Ierusalim, urmând să fie un moment special din viața amândurora.
Cei doi se declară mai îndrăgostiți ca niciodată, precizând că simt că au fost împreună încă de la început, iar ea este „fata visurilor sale”, după cum a precizat afaceristul.
„Nu a fost simplu, dar parcă suntem dintotdeauna împreună. El este ca și un copil acum, se bucură din orice, e fericit. Mergem la plimbare împreună, mâncăm, povestim, citim. El spune că sunt fata lui mult visată. A fost un om hotărât la viața lui”, a declarat partenera afaceristului, potrivit Click.ro.
Căsătoria cu Mihaela este cea de-a șaptea pentru Silviu Prigoană. Cei doi s-au cunoscut în 2015 și și-au unit destinele în 2016, dar nu au mai făcut și cununia religioasă.