Omul de afaceri Silviu Prigoană, care a murit marți, la vârsta de 60 de ani, a fost înmormântat în cadru restrâns.
„Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4). Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru”, a transmis fiul cel mare al afaceristului, Honorius Prigoană, potrivit Libertatea.
Invitat în trecut la podcast-ul lui Bursucu’, Silviu Prigoană a detaliat viziunea sa asupra morții: „Trebuie să fim pregătiți pentru plecare și nu trebuie să ne fie frică de moarte sub niciun aspect. E singurul lucru de care nu trebuie să ne fie frică pentru că e un lucru natural, exact despre asta vorbeam mai devreme, lucrul natural și istoria ar trebui să se continue. Normal că sunt pregătit, am şi locul pregătit sub tata. Noi avem un cavou și tata e la etajul trei, eu la doi și după mine următorii, e treaba lor”.
„Mi-am cumpărat de 30 de ani, că așa era moda. Eu nu am cumpărat cavoul ăla din motive de să-mi pregătesc viaţa veşnică. Noi avem o relație personală cu un administrator de la un cimitir, Cimitirul Luteran, și noi făceam acolo igienizări și așa mai departe…. Înţelegi, și aveau 10 containere și taxam cinci, lasă, șefu’, aveți voi bani!”, a mai spus Silviu Prigoană atunci.
Silviu Prigoană nu a avut parte de o moarte violentă, după cum au scris legiștii în raport. Acesta a suferit un infarct miocardic din cauza insuficienței cardio-respiratorii.
Afaceristul era cunoscut cu probleme cardio-vasculare. Adriana Bahmuțeanu, fosta soție, a spus că acesta a suferit un infarct în 2010, iar de atunci mergea în fiecare an la control în Germania.