Shakira, gata să îl surprindă pe Pique, după ce a scăpat de închisoare în Spania: „Este clar că…” / Ce pregătește vedeta columbiană
Shakira și Gerard Pique s-au despărțit după 12 ani de relație, după ce artista columbiană l-a acuzat pe fostul fotbalist de infidelitate. La aproape 10 luni de la momentul despărțirii, Shakira a trecut prin mai multe momente dificile, după ce a fost acuzată de evaziune fiscală în Spania.
După ce a pierdut lupta cu statul spaniol în privința fraudei de 14,5 milioane de euro, bani pe care trebuia să îi plătească ca impozit pe venit, artista a fost condamnată la trei ani de închisoare.
„Trebuie să-mi aleg bătăliile și cea mai importantă acum este să fac totul în așa fel încât copiii mei să trăiască o viață plină și să se concentreze pe ceea ce este cu adevărat important: să-i văd crescând și să petrec timp cu ei, fără a-i supune suferinței de a-și vedea mama într-un proces penal, cu uzura pe care o implică”, a spus Shakira.
Cu ce îl va surprinde Shakira pe fostul ei partener de viață, Gerard Pique
Dincolo de tot ce i s-a întâmplat în ultima perioadă, Shakira este pregătită să îi dea o nouă lovitură fostului ei partener de viață. Vedeta va face un film documentare, în care își va prezenta viața, după ce a fost înșelată de fostul fotbalist.
„Cred că va fi vorba despre drama prin care a trecut și se va numi The cheating and me. Va fi un cântec de dispreț sub formă de documentar. Este clar că Shakira înregistrează material grafic pentru un proiect audiovizual, un documentar sau un reality show de tip documentar. Se pare că, în zilele noastre, dacă ești o persoană celebră și nu ai propriul tău reality de tip documentar, ești un nimeni”, spune jurnalista Lorenza Vazquez pentru Daily Mail.