Sfaturi utile pentru masa de Crăciun de la chef Florin Dumitrescu. Cum să ne uimim musafirii de sărbători: „Credeți-mă, are un gust fabulos, demențial”

Sfaturi utile pentru masa de Crăciun de la chef Florin Dumitrescu. Cum să ne uimim musafirii de sărbători: „Credeți-mă, are un gust fabulos, demențial”
Foto: Facebook / Florin Dumitrescu

Mulți români caută inspirație de la chefi celebri pentru a asezona mesele bogate specifice sărbătorilor cu tot felul de preparate inedite. Florin Dumitrescu, unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din România, a oferit câteva sfaturi prețioase pentru Crăciun, potrivit Csid.ro.

Chef Florin Dumitrescu, sfaturi utile pentru masa de Crăciun

Chef Florin Dumitrescu, actualmente jurat la Chefi la Cuțite, spune că înainte de aperitiv s-ar putea servi o gustare tipic românească, cu puțină untură de porc sau unt frecat cu usturoi și sare, murături tăiate mărunt și stropite cu puțin ulei de măsline – totul, alături de o palincă bună, care „va deschide negreșit apetitul”.

Aperitivul poate fi format din preparatele românești de sezon – șorici, cârnați afumați tăiați foarte subțire, brânză proaspătă, zacuscă. Alături s-ar putea servi un vin roșu, opțiunea favorită a lui chef Florin Dumitrescu.

„Pentru primul fel de mâncare vă sugerez să alegeţi ceva simplu, uşor, care să va ajute să duceţi la bun sfârşit o masă formată din 3 sau 4 feluri: o supă cremă de legume cu crutoane, în care aruncaţi câte ierburi proaspete doriţi sau, dacă vreţi să gustaţi ceva cu «spirit de Crăciun», vă recomand o supă cremă de dovleac, cu nucşoară şi scorţişoară. Credeţi-mă, are un gust fabulos, demenţial, mai ales dacă fierbeţi dovleacul în supă de pui”, spune Florin Dumitrescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`