Iulia Vântur li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent al sezonului. Vedeta nu va scăpa nici ea de binecunoscutul „tratament” al show-ului – momentele de roast, venite din partea unor persoane la care s-ar fi aşteptat cât mai puţin.
„iUmor” continuă seria cu cea treia ediţie de audiţii, vineri, de la 20.30, la Antena 1. Juratul care se va alătura mesei unde se dă verdictul final este Iulia Vântur. Actriţa a mărturisit că abia aşteaptă să se lase surprinsă de momentele de pe scena unde concurenții își vor face numărul artistic.
Посмотреть эту публикацию в Instagram
Actriţa abia aşteaptă să se lase surprinsă de momentele de pe scena iUmor, notează Spy News.
„Mă bucur să fiu aici, am auzit foarte multe lucruri bune despre emisiune! Am venit cu mult entuziasm să-i văd și eu pe concurenți. Pentru că din ce am văzut eu până acum, unii dintre ei mi s-au părut senzaționali!”, a declarat Iulia.
Vedeta a venit la colegii săi, ceilalți jurați, cu daruri. Reacția lor va putea fi urmărită în noua ediție a emisiunii.
Câștigătorul sezonului 8, Edi Vacariu, va reveni în show, în calitate de invitat special, într-un moment când nimeni nu se va aștepta.
„A fost bun! Edi Vacariu a fost mai bun ca niciodată! Și-a apărat titlul pentru toți cârcotașii, clevetitorii… D-asta a câștigat: că e bun! Și a demonstrat-o din plin astăzi!”, a declarat Dan Badea după prestaţia câştigătorului „iUmor”.
Vedeta a mărturisit că a fost crescută după normele societății, dar și-a ales propria cale. Iulia Vântur a decis să meargă după chemarea sufletului, să facă exact ce simte ea și nu ceea ce așteaptă lumea. Pentru deciziile pe care le-a făcut, lumea din jur mereu a criticat-o.
„Am fost crescută și educată după aceleași norme ale societății. Știam că trebuie să mă mărit până la 30 de ani, apoi să fac un copil etc. Cred că mereu am ales altceva, exact ce am simțit, nu ce mi-au spus cei din jur. E acel adevăr interior, pe care îl poți auzi chiar dacă e gălăgie în jur.
M-am învinovățit, m-am îndoit, m-am simțit câteodată rușinată, umilită de reacțiile oamenilor din jur, de propriile gânduri, tocmai pentru că nu am luat aceeași cale cu cei din jurul meu, calea >”, a dezvăluit actrița pentru VIVA.