Îm vârstă de 24 de ani, Sebastian Dobrincu a fost invitat recent la podcastul lui Jorge. Printre altele, tânărul antreprenor a făcut public un detaliu neștiut despre viața sa.
Mai exact, de aproape un an, acesta se confruntă cu anxietate socială. Nu poate să iasă singur din casă și este afectat, într-o oarecare măsură, de reacțiile oamenilor care-l observă.
Sebastian Dobrincu a vorbit despre o stare destul de neplăcută, anxietatea, cu care se confruntă în ultimul an. Fostul concurent de la Survivor nu poate să iasă neînsoțit afară și observă reacțiile, răutacioase sau nu, ale oamenilor.
„Cred că a fost prima carte pe care am citit-o cap coadă, aia de programare. Mi-a stârnit curiozitatea, a stârnit ceva în mine. Nici nu știam ce e aia job. Eu voiam să învăț cum să programez. Am început să caut oameni care aveau nevoie de abilitățile astea pe care mi le dezvolt eu. Câte lucruri am făcut pe gratis… Pot să înțeleg cititul ca relaxare. Am multe momente de anxietate maximă și nu mi le explic. Am căpătat o anxietate dubioasă în ultimul an, nu pot să ies singur pe stradă. Dacă nu am un prieten, fie iubita mea, fie cineva cu mine, am o anxietate. Nu am reușit să controlez starea asta. Secretul este să nu-ți pese”, a spus Sebastian Dobrincu, potrivit viva.ro.
Totodată, ținând cont că este unul dintre cei mai bogați tineri afaceriști din țara noastră, Sebastian Dobrincu se lovește tot timpul de aceeași întrebare: Este sau nu un tip materialist?. Astfel, tot în cadrul discuției avute cu Jorge, acesta a răspuns că nu-l interesează lucrurile materiale, ci pune preț pe alte aspecte ale vieții.
„Nu sunt un tip materialist, o spun descripitiv. Nu sunt atras de lucrurile scumpe. Poți să te îmbraci frumos fără să cheltui o avere. Dacă nu ai gust, nu ai stil, banii pot să-ți ușureze treaba. Nu sunt ipocrit, am și eu 2-3 lucruri care-mi plac, pentru că nu am găsit echivalentul lor undeva mai ieftin. Nu e ceva pe care pun preț. Pun preț pe ce am în cap, pe cum pot să mă prezint în fața unui om”, a mai spus acesta.