Schimbare de stil pentru Andreea Berecleanu. Cum arată vedeta cu noul său look (GALERIE FOTO)

Publicat: 11 02. 2022, 17:36
Actualizat: 11 02. 2022, 18:36

Andreea Berecleanu și-a schimbat look-ul, iar „răsfățul de vineri”, așa cum chiar ea l-a numit, pare să îi fi priit. Prezentatoarea TV a vrut să dea un aer proaspăt tunsorii, cu mai multe tratamente organice, iar urmăritorii săi de pe Instagram s-au întrecut în complimente și cuvinte de laudă.

Imaginile cu noul său look pot fi vizionate în GALERIA FOTO

Andreea Berecleanu are un nou look

În postarea de pe Instagram, vedeta le-a explicat fanilor săi că firele de pe frunte sunt „baby hairs”, adică șuvițe scurte, nu breton.

Citiți și: Antena 1, gata să dezvăluie al patrulea jurat de la iUmor. Ce ar urma să pățească vedeta după fiecare ediție

Prezentatoarea este mereu admirată pentru părul ei strălucitor, scrie Click! De-a lungul timpului a tot spus că este foarte atentă la ce produse pune pe păr și are chiar și un spray care o protejează împotriva căldurii, fără să rateze ocazia de a aplica măști și uleiuri.

„Folosesc un spray de protecție împotriva căldurii. Un păr lung arată îngrijit atunci când e sănătos 100%. Firul părului meu este drept și nici nu prea e nevoie să-l coafez. Folosesc numai produse profesionale. Le știu, le testez, le schimb. La fiecare jumătate de an este recomandat să le schimbi. Nu uit să-mi aplic măști de hidratare și ulei de cocos sau de argan”, spunea vedeta în urmă cu ceva vreme.

Andreea Berecleanu nu dorește să încerce alte culori. Ea a dezvăluit că are fire albe, însă nu intenționează să le acopere și n-are niciun complex în acest sens.

„Nu am fost niciodată blondă și nu am vopsea pe păr. Am câteva fire albe, nesemnificative ca număr, așa încât nu mă vopsesc. Mi-am făcut câteva șuvițe, peste culoarea naturală a părului meu, iarna mai închise, vara mai deschise. Șuvițele pe care mi le fac sunt fără amoniac, deci numai bio, ceea ce este aplicat este sută la sută natural. Și atunci nuanța părului este mai deschisă, așa cum se observă, dar nu din vopsea, ci pentru că șuvițele se mai deschid bineînțeles o dată cu trecerea lunilor peste iarnă sau peste vară. Deci rămân un șaten închis sau mai deschis, asta este culoarea mea dintotdeauna”, declara Andreea Berecleanu acum câţiva ani.