Scandal de proporții între Bianca Drăgușanu și Alex Bodi. Totul s-a petrecut într-un club din Mamaia

Scandal de proporții între Bianca Drăgușanu și Alex Bodi. Totul s-a petrecut într-un club din Mamaia
Sursă foto: Instagram

Probleme în paradis pentru Bianca Drăgușanu și Alex Bodi. Cei doi au avut o ceartă într-un club de pe litoral. Aceștia au decis că este timpul să aibă parte de o escapadă, așa că au dat fuga mare. Ba mai mult, au luat și copiii cu ei. Însă, sâmbătă seara, lucrurile au degenerat și a început scandalul. Bianca Drăgușanu l-a surprins pe Alex Bodi vorbind cu o altă femeie prin mesaje și pur și simplu a luat foc.

Bianca Dragușanu și Alex Bodi au dat fuga la mare

Să atârne, oare, relația dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi de un fir de ață? După ce a înșelat-o în nenumărate rânduri, blondina a ales să îi mai dea o șansă fostului ei soț. Numai în ultimele luni, cei doi s-au certat de trei ori și tot de atâtea ori au decis că iubirea lor este mai puternică, potrivit impact.ro.

În acest weekend, după ce au ieșit, joi, din carantina instituționalizată, omul de afaceri și Bianca Drăgușanu au decis să dea o fugă la mare. De asemenea, au luat și copiii cu ei. Alex Bodi, pe cele două fetițe ale lui, iar Bianca Drăgușanu pe Sofia, fetița pe care o are cu Victor Slav. Cu toții au petrecut o zi frumoasă pe plajă împreună, iar pe seară, au lăsat copiii cu bona și au decis să meargă să se distreze într-un club, alături de câțiva prieteni.

Însă, distracția s-a transformat într-un scandal în toată regula după ce Bianca L-a surprins pe Alex Bodi vorbind prin mesaje cu o altă femeie.

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au certat într-un club din Mamaia

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au început să se certe în jurul orei 2:00. La un moment dat, blondina a părăsit singură locația, extrem de nervoasă, potrivit martorilor.

„Din câte am putut înțelege, ea l-a prins, din nou, vorbind pe whatapp cu o domnișoară, deși el jurase că nu o va mai înșela niciodată. Bianca a fost vigilentă și a văzut, iar de atunci a început cearta. Alex a spus, bineînțeles, că vorbește cu o prietenă, însă ea nu numai că nu l-a crezut, dar nici nu l-a lăsat să explice prea multe. Și este firesc, ținând cont de faptul că a înșelat-o de zeci de ori. Acum sunt tot la mare, vom vedea dacă Bianca trece și de această dată cu vederea escapadele amoroase ale lui Bodi. El spune că o iubește și că nu mai face, dar pur și simplu nu se poate abține să umble și cu altele”, au mărturisit surse din anturajul celor doi pentru sursa citată anterior.

Totuși, despărțirea nu a durat foarte mult. Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au fost surprinși împreună pe plajă, duminică, la scurt timp de la scandal. Se pare că omul de afaceri știe de fiecare dată cum s-o împace pe Bianca, chiar dacă aceasta s-a arătat în repetate rânduri nemulțumită de compartamentul partenerului său.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`