La 77 de ani, Saveta Bogdan, cunoscuta interpretă de muzică populară, a avut complicații neașteptate în urma unei intervenții chirurgicale aparent banale. Artista a ajuns la unitatea de primiri urgențe cu henoragie.
În seara de Sfântul Andrei, în timp ce se pregătea pentru un recital la un restaurant, Saveta Bogdan a comis o greșeală care a dus la o sângerare puternică. Astfel, nu a mai ajuns la petrecere, ci de urgență la spital.
Cu zece zile în urmă, o artistă a fost nevoită să își extragă o măsea. Procesul de recuperare a decurs fără probleme până în momentul în care artista a atins zona încă nevindecată. Acest gest a declanșat o hemoragie, potrivit mărturisirilor interpretei. Medicii au fost chemați să intervină și să oprească sângerarea abundentă.
„Am avut un necaz cu o măsea. Mi-am scos o măsea acum 10 zile, am mers la restaurant să cânt și m-am spălat pe dinți, după 10 zile am spus să spăl și acea zonă. S-a pornit o hemoragie cum nu ați visat în viața voastră. Am fost la urgență. M-a văzut o domnă doctor. Mi-a spus că nu eram vindecată, eram cusută acolo. Mi-au oprit hemoragia. În seara respectivă trebuia să merg la eveniment, să cânt, însă am anunțat că nu pot ajunge, mi-a fost frică să nu se pornească din nou hemoragia.”, a declarat Saveta Bogdan pentru Spynews.ro.