Sânziana Negru se numără printre cele mai cunoscute figuri din mediul online. Câștigătoarea de la America Express a fost invitată de curând la podcastul lui Mihai Morar, acolo unde a făcut câteva dezvăluiri neașteptate.
În vârstă de 36 de ani, influencerița a povestit în cadrul podcastului cum a reușit să își revină după ce și-a pierdut tatăl.
„Tata a murit devreme, da! A murit la 60 de ani!”, a spus Sânziana Negru. „Spuneai că te-a iubit mai mult pe tine decât pe mama!”, a adăugat Mihai Morar, moment în care vedeta a început să plângă.
„Neașteptat acest început! Tata era foarte mândru de mine! Tata era genul de om pentru care eu am fost ca o bijuterie. Și, da, m-a iubit foarte mult, și mă sensibilizez pentru că mi-e foarte dor de el. Eu, după ce a murit tata, am intrat într-o semidepresie din asta, de câteva luni în care nu îmi doream decât să dorm.
Am zis, bă, nu, nu pot să stau așa, tata ar fi vrut să mă bucur de viață. Tata era un om vesel. După aia m-am apucat de terapie. Eram destul de superficială înainte de terapie. E al patrulea an în care fac terapie cu același om!”, a mărturisit Sânziana Negru, notează click.ro.
Sânziana Negru și-a deschis, înainte de Anul Nou, un restaurant în Capitală, unde sunt servite doar preparate mexicane. Alături de alți doi parteneri de afaceri, aceasta se bucură cu adevărat de investiția făcută.
„Împreună cu oamenii mei de suflet, am deschis un restaurant. Așa că, de astăzi vă așteptăm la Condesa Bucharest. Se fac ultimele retușuri și am emoții cât casa. Condesa are un specific mexican, un tribut adus Americii Latine și îndrăznesc să spun că cel mai mult ceviche îl veți găsi la noi. Mâncarea este senzațională”, a transmis Sânziana Negru, pe rețelele de socializare, la deschiderea restaurantului.
Conform meniului publicat pe site-ul restaurantului, o porție de tacos costă 65 de lei, chilli con carne 70 de lei, o porție de biban e 90 de lei, iar somonul costă 110 lei.