Susţinătorii lui Răzvan Fodor la Asia Express au un motiv în plus să fie mândrii de favoritul lor. Pe lângă greutatea probelor curente ale show-lui, artistul a cărat cu el şi un astm incurabil pe care a trebuit să îl gestioneze permanent. Evident, chef Sorin Bontea, l-a ajutat şi în această privinţă pe Fodor, ca un adevărat coechipier şi bun prieten.
Din cauza bolii, Răzvan Fodor a stat mult pe gânduri înainte de a accepta participarea la Asia Express, un show dur chiar şi pentru cei perfect sănătoşi.
Atunci când a zis da, a încheiat o înțelegere specială cu șefii Antena 1. Fostul prezentator a vrut să se asigure că o echipă medicală poate ajunge la el în cel mai scurt timp posibil dacă are nevoie de îngrijiri speciale.
„Mi s-a garantat că afecțiunea mea va fi ținută sub control. Aveam un medic care ar fi ajuns la noi în maximum o jumătate de oră, indiferent unde eram. Mi s-a dat o injecție cu adrenalină pe care o aveam tot timpul la mine. Mai aveam în bagaj, două pufuri, alte medicamente și un spray pe care-l ținea Sorin la el”, a explicat Fodor.
Într-un interviu pentrupaginademedia.ro,Fodor apovestit că a insistat pe partea aceasta medicală, înainte de a accepta provocarea celor de la Antena 1. El a dezvăluit și că medicul show-ului i-a transmis că a fost singurul concurent care l-a sunat pe tema asta.
„Dacă intram într-o piață cu flori trebuia să am grijă să-mi dau cu spray, dacă intram în praf, îmi doream să mi se spună dinainte dacă era o probă care implica praf, pentru a-mi lua medicamentele din timp. Am ținut-o sub control (n. r.: boala), dar m-a ajutat faptul că știam că am la mine injecția aceea cu adrenalină, pe care o am și acum cu mine”, a mai povestit câștigătorul Asia Express.
Îndrăgita vedetă a avut înainte și probleme serioase cu depresia și anxietatea, dar din fericire a trecut peste ele. Victoria absolută în sezonul III al reality show-lui Asia Express i-a sporit şi mai mult popularitatea, iar noile dezvăluiri despre starea de sănătate şi condiţiile în care a făcut faţă probelor, îi fac cu atât mai preţioasă titlul de campion.