Fericire mare în familia Lidiei Buble! Sora ei mai mică, Lorena, s-a căsătorit cu alesul inimii ei, Darius Fetti, pe 8 august. Cei doi s-au căsătorit civil, iar în weekend urmează să aibă loc cununia religioasă și petrecerea de nuntă, conform Cancan.
Lorena și Darius au spus „DA” într-o ceremonie restrânsă, alături de familia și prietenii apropiați ai celor doi.
Sora Lidiei a strălucit într-o rochie albă, elegantă, captivând toate privirile. În această zi importantă nu putea lipsi Lidia Buble, sora ei, de care e foarte apropiată. Lidia a publicat și câteva imagini emoționante de la ceremonie.
După cununia civilă a surorii sale, Lidia Buble i-a oferit acesteia un sfat. Artista a îndrumat-o pe sora sa de 21 de ani cum să se comporte în viață pentru a avea parte de o căsnicie plină de fericire și armonie.
„Am să-ți dau un sfat de căsnicie, că azi am vrut să ți-l zic și s-a băgat tati peste mine. E din propria experiență, este foarte important. Deci… de la fata bătrână (n.r.: Lidia Buble) am următorul sfat: în viață, tu și bărbatul tău să nu fiți cuminți, ca să aveți amintiri frumoase. Să încercați, că o să vedeți! Rupeți pe căsnicie dacă o să fiți așa’, a spus Lidia Buble pe InstaStory.
Lidia recunoaște că nunta este pe lista sa de priorități. Artista a subliniat că vrea să urmeze pașii corecți în viață, preferând să se căsătorească înainte de a avea un copil. Recent, Lidia a mărturisit că își dorește să devină mamă, însă, consideră că fiecare etapă trebuie să fie parcursă în ordine, fără a sări peste pași.
„Doamne ajută să fac și eu un copil, dar sunt puțin de modă veche. Trebuie să recunosc! Întâi, trebuie să existe căsătoria, apoi copilul. Cumva, cred că s-a pierdut normalitatea asta undeva pe drum, dar așa este normal să se întâmple’, a spus cântăreața conform Playtech.ro.