S-a lansat prima păpușă Barbie care înfățișează o persoană cu sindromul Down: „Este un pas uriaş înainte pentru incluziune” (VIDEO)

S-a lansat prima păpușă Barbie care înfățișează o persoană cu sindromul Down: „Este un pas uriaş înainte pentru incluziune” (VIDEO)
Sursa Foto: Captură Video/ Facebook/ Barbie

Cea mai recentă figurină lansată de gigantul american de jucării Mattel este o păpușă Barbie care înfățișează o persoană cu sindromul Down.

Făcând parte din seria Mattel Barbie Fashionistas, păpușa este concepută pentru a le arăta copiilor reprezentări mai diverse.

Prima păpușă Barbie care înfățișează o persoană cu sindromul Down

În ultimii ani au apărut diverse păpuşi Barbie, de la cele în scaun cu roțile până la cele cu aparat auditiv, scrie thenationalnews.com.

Pe de altă parte, angajaţii susțin că scopul companiei a fost ca toţi copiii să se regăsească în figurinele Barbie.

„Fiind cea mai diversă linie de păpuşi de pe piaţă, Barbie joacă un rol important în experienţele timpurii ale unui copil şi suntem hotărâţi să ne dedicăm pentru a contracara stigmatul social prin joc”, a declarat Lisa McKnight, vicepreşedinte executiv şi director la nivel global al Barbie and Dolls de la Mattel.

La crearea acestei păpuși, Barbie a lucrat îndeaproape cu Societatea Națională a Sindromului Down din SUA, aceasta oferind îndrumări și asistență de la început până la sfârșit în procesului de design.

Totodată, în ultimii ani, compania Mattel a introdus o gamă mai largă de Barbie, printre ele numărându-se și o figurină inspirată de femei din viaţa reală care au depăşit normele societăţii.

Așadar,  compania a lansat în 2017 o figurină care poartă un hijab, după modelul lui Ibtihaj Muhammad.

„A fost o onoare să lucrez cu Barbie la păpuşa Barbie cu sindromul Down. Acest lucru înseamnă atât de mult pentru comunitatea noastră, care pentru prima dată se poate juca cu o păpuşă Barbie care arată ca ei.

Această Barbie serveşte ca un memento că nu trebuie să subestimăm niciodată puterea reprezentării. Este un pas uriaş înainte pentru incluziune şi un moment pe care îl sărbătorim”, a declarat Kandi Pickard, preşedintele şi directorul executiv al NDSS.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`