Ruby, șocată de moartea lui Nosfe: ”Nu pot să cred, am vorbit alaltăieri cu el la telefon”
Ruby, una dintre artistele cu care Nosfe a colaborat e în stare de șoc, la aflarea veștii că celebrul rapper a încetat din viață. Cântăreața a precizat că ar fi trebuit să se vadă cu Nosfe peste doar câteva zile, atunci când urma să aibă alături de el filmări pentru un nou vidoclip.
Ruby în stare de șoc
”Nu pot să cred, în secunda asta am aflat. Nu pot să cred, sunt în stare de șoc în momentul ăsta. Mi-a spus acum un prieten, am vorbit cu el la telefon alaltăieri, trebuia să avem filmări, trebuia să ne vedem. Aseara m-am uitat la studio la videoclip. Nu pot să cred. Familia lui săraca, copilul… ”, ne-a transmis Ruby în lacrimi, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Vlad Darius Creţan, cunoscut ca Nosfe, era însurat cu Mădălina Crețan. Cei doi au și fost împreună la emisiunea „Chefi la Cuțite”, cu puțin timp înainte de decesul artistului. Ajunsă în această situație dureroasă, cea care i-a fost alături artistului a postat un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare.
Nosfe ar fi făcut infarct în somn, în seara de 15 spre 16 octombrie. Aceasta ar fi cauza care i-a provocat decesul „unchiului” de la Șatra Benz., care avusese concert cu puţin timp înainte.
NOSFE ar fi susținut alături de Șatra Benz un concert la Romaero, în cadrul evenimentului Trap Attack. Iar cu aproximativ 48 de ore înainte de anunțul trist, NOSFE, pe numele lui real Darius Crețan, a lansat melodia și videoclipul „N-am de dat”, alături de Guess Who, Aura și Prny.
„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflăm intr-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină!”, au scris cei din Șatra Benz.
Cine a fost rapperul Nosfe
Muzica românească este în stare de șoc, după ce un cunoscut rapper a încetat din viață la vârsta de 37 de ani. Este vorba despre Nosfe, potrivit spynews.ro, care citează postarea publicată de Rava, pe paginile de socializare.
În vârstă de 37 de ani, rapperul activa atât pe plan solo, cât și în celebra trupă Șatra BENZ. De asemenea, acesta a colaborat și cu Ruby pentru piesa ”Condimente”.