Ruby a renunțat la vacanță și-și renovează casa în această perioadă. Spune că animăluțele pe care le are, opt pisici și doi căței, i-au distrus locuința, dar nu are de gând să renunțe la ele. Cât e casa șantier în lucru, pisicile și câinii au ”locuințe provizorii”.
Artista a mai povestit că iubește foarte mult animalele și chiar recent ea și câteva fete au salvat un câine rănit grav.
„Am demolat toată casa, am spart totul. Trebuia neapărat să renovăm. Am renunțat la vacanță. Dar anul trecut am fost mai mult plecați, ne ajunge. Cățeii și pisicile mi-au distrus-o, și a trebuit să-i dau un refresh.
Am dus animăluțele pe la părinții lui Robert, o parte, altele la niște prieteni. A trebuit să-i despart, e o situație specială. N-aș putea renunța la niciuna, sunt copiii mei. Am auzit din multe părți că aș fi nebună, dar nu mă convinge nimeni”, a spus Ruby, pentru CanCan.
Vezi această postare pe Instagram
Vezi această postare pe Instagram
Cântăreața, pe numele real Ana Claudia Grigore, a povestit apoi și cum a salvat un cățel grav rănit.
„Zilele trecute am alergat un cățel două ore pe stradă, până să-l prind și să-l duc la veterinar. M-a recunoscut o doamnă și m-a întrebat dacă mă poate ajuta. Gâfâiam, eu nu sunt vreo maratonistă. Îmi ieșise sufletul. Plecasem să mă întâlnesc cu echipa de muncitori. M-au ajutat și niște fete care tot așa, au încercat să-l prindă. Era un cățel din gâtul căruia atârna o bucată de carne, avea mandibula ruptă. A venit cu ambulanța și l-au luat. Am intrat într-o curte, ca să-l capturăm, eu cu fetele. Ne-am urcat pe casa lor. L-au operat și i-au pus limba la loc, cu o proteză. E internat, mă duc la el să-l văd.
Mă bucur că am întâlnit acele fete. Am văzut că mai sunt oameni care, la fel ca și mine, acționează. Îmi fac sânge rău când văd animale pierdute sau rănite. Mă bucur pentru ele când trece gerul, dar mă îngrijorez când vine căldura, dacă nu au apă”, a mai afirmat Ruby, pentru CanCan.