Romică Țociu, despre copilărie și povestea numelui de scenă: „Am fost întrebat cum mă cheamă, regizorului nu i-a plăcut”

Deși Romică Țociu este extrem de cunoscut, atât la nivelul României, cât și în străinătate, sunt foarte puțini cei ce știu povestea numelui său de scenă.

Pe numele său real Constantin Romei Toma Țociu, actorul a început să se prezinte altfel după anii 1980, când lucra la brigada artistică.

Romică Țociu, povestea numelui de scenă

Într-un interviu acordat pentru viva.ro, Romică Țociu, sau Constantin Romeo Toma Țociu așa cum apare în buletin, a povestit cum a luat naștere numele său de scenă.

„Îmi amintesc că prin clasa a 8-a au început colegii să îmi spună Musca Țețe pentru că eram la fel ca acum, nu puteam să stau locului și eram peste tot, zum-zum. Romică am fost
botezat pe vremea când lucram la brigada artistică, prin 80 și ceva. Atunci, toată lumea îmi spunea Toni, de la Toma. Prietenii mei nu mi-au spus niciodată Romeo, Romică sau Costică.

În momentul în care s-au împărțit rolurile și am fost întrebat cum mă cheamă, regizorului nu i-a plăcut Toni, i se părea că Romică de la Romeo era mai potrivit. Până atunci, eu am căutat un nume care să meargă cu Țociu, dar nu am găsit. De atunci, așa am rămas, Romică Țociu”.

În ceea ce privește copilăria sa, Romică Țociu a povestit că era la fel cum este și acum: vesel, neastâmpărat și pus pe șotii. „Mereu găseam scuze pentru lucrurile pe care nu le făceam bine, mereu ascundeam carnetul de note, ba mai spărgeam câte un geam… Copilării care se încheiau invariabil cu o chelfăneală zdravănă. Ba chiar îmi amintesc că în clasa a 10-a am fost prins fumând în baia școlii… Pedeapsa de cele mai multe ori era să fiu tuns la 0. De fiecare dată când luam vreo notă proastă sau făceam vreo prostie eram tuns la 0”.

În ceea ce privește educația, actorul a recunoscut că a avut parte de o educație spartană, ceea ce a încercat să nu imprime și copiilor săi.

„A fost spartană și nu am să uit niciodată asta! Educaţie pe care eu am refuzat să le-o imprim copiilor mei, pentru că m-ar fi urât toată viața. Dacă, Doamne ferește!, întârziai la masa de duminică, de la ora 12.30,
era o nenorocire. A fost un calvar pentru mine, mai ales când am început să ies cu fetele duminica, abia ce puteam să ies din casă, că deja trebuia să fiu înapoi la masă”

Romică Țociu, despre perioada adolescenței

Legat de perioada adolescenței, Romică Țociu afirmă că era sufletul petrecerii, iar asta îi plăcea foarte mult.

„Asta se întâmpla pentru că eram singurul din cartier ai cărui părinți lucrau în aceeași tură. Petrecerea putea să înceapă la 8 dimineața și se termina la ora 15, pentru că părinții mei veneau înapoi acasă la 16.30-17.00. Aveam un semnal pentru prietenii mei, ei stăteau toți după bloc și, când vedeau de trei ori lumina aprinzându-se şi stingându-se, însemna că pot veni.

Problema era că eu aveam același traseu cu mama către școală, şi aici intervenea un mic artificiu – plecam împreună şi eu ba uitam un caiet, ba mă durea burta, ba mi se făcea rău şi mă întorceam acasă. Alteori mergeam chiar mai departe și coboram la stația unde trebuia să mă vadă mama coborât și apoi luam o altă mașină și mă întorceam jumătate de oră înapoi. Ce să mai, eram disperat după petreceri”.

De asemenea, actorul a menționat și „povestea” mustaței, spunând că aceasta este o moștenire de familie. „Mustața este o moștenire de familie, este trecută pe blazonul familiei Țociu. Etimologia cuvântului Țociu vine de la Țociov, apoi Țociuff, iar apoi a rămas Țociu, probabil că vine din zona Bulgariei sau a Ucrainei. Mustață au avut și bunicul, și tata, eu… și fiul meu are acum mustață. Prima oară când am renunțat la ea a fost în armată, iar apoi când am început proiectul „Te cunosc de undeva!. De atunci, de fiecare dată când particip la emisiune trebuie să îmi dau mustața jos, iar câinele meu mă latră, pentru că nu mă mai recunoaște”.