Rocsana Marcu, la limită! A ajuns pe perfuzii din cauza epuizării: „Nu dorm, nu mă odihnesc deloc”

Rocsana Marcu, la limită! A ajuns pe perfuzii din cauza epuizării: „Nu dorm, nu mă odihnesc deloc”
Foto: Instagram/Rocsana Marcu.

O fostă prezentatoare TV trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere al sănătății. Vedeta a dezvăluit că a ajuns la spital, unde medicii i-au administrat perfuzii, scrie cancan.ro. 

Rocsana Marcu, în vârstă de 43 de ani, a mărturisit că starea sa de sănătate nu este tocmai bună. După ce a renunțat la televiziune, s-a dedicat domeniului imobiliar în Dubai, unde se bucură de un succes remarcabil. Totuși, acest parcurs profesional implică eforturi considerabile, iar oboseala acumulată și-a spus cuvântul. Din cauza suprasolicitării, organismul ei a cedat, iar vedeta a fost nevoită să apeleze la ajutorul medicilor pentru a se recupera.

Ce probleme de sănătate are Rocsana Marcu?

Rocsana Marcu a reușit să își construiască un nume în industria imobiliară din Dubai, un oraș renumit pentru vacanțele de lux și cererea ridicată pentru proprietăți exclusiviste.

 Succesul ei în acest domeniu a fost recunoscut printr-un premiu important – titlul de „Agentul anului”. În plus, anul trecut, vedeta și-a extins activitatea și pe piața imobiliară din Spania

Însă, în spatele acestor realizări se află multă muncă și efort susținut. Rocsana Marcu a mărturisit că ritmul intens de lucru i-a afectat sănătatea, ajungând să aibă nevoie de perfuzii. Oboseala acumulată și stresul constant și-au pus amprenta asupra stării sale de bine.

„Am ajuns la spital după atâta muncă. Nu m-am odihnit deloc și am avut o perioadă foarte aglomerată, cu mult stres, fără somn, așa că am ajuns pe perfuzii. Dorm foarte puțin spre deloc, în ultima perioadă am avut foarte mult de muncă, foarte multe evenimente de vânzări.

Vin câte 6-7 familii de români pe zi cu care am întâlniri, am un program încărcat. Mă trezesc la 5 în fiecare dimineață, fetele sunt cu școala, le duc, le aduc, am business-uri, întâlniri, viață grea, de mamă singură. Nu e ușor!”, a povestit Rocsana Marcu pentru Click.

Dincolo de cariera profesională, Rocsana Marcu își ia în serios și rolul de mamă. Vedeta are două fete, Mayra și Indira Maria, și se străduiește să le ofere tot ceea ce au nevoie.

„Fetele au deja 14 ani, cea mică, iar cea mare urmează să împlinească 18 ani în luna septembrie, ne pregătim de majorat, o să facem petrecere mare. Sunt provocările mai mari pe zi ce trece cu ele dar este frumos!”, a mai spus fosta prezentatoare TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`