Robert Niță (44 de ani), fost jucător în Liga 1, a acceptat provocarea „Survivor”, considerat cel mai dur show TV difuzat în România. Fostul atacant a recunoscut că în momentul în care a semnat contractul nu și-a dat seama în ce se bagă, de fapt.
„Piticul” Niță, unul dintre cei mai rapizi jucători din România, la finalul anilor ’90 și începutul anilor ‘2000, a povestit că înainte de a discuta cu cei de la Pro TV, nu și-a făcut „temele”. Practic, Niță nu știa despre ce este vorba la „Survivor”.
Dacă ar fi urmărit reality-show-ul, fostul sportiv ar fi spus „pas”.
„Nu știam despre ce e vorba. M-au întrebat dacă știu despre ce este vorba, dacă am urmărit. Le-am spus că nu m-am uitat la emisiune. Cred că dacă mă uitam, și vă spun în premieră, dacă mă uitam la precedentele sezoane refuzam propunerea pentru că pe alocuri mi se pare inuman ceea ce se întâmplă la Survivor.
Nu degeaba este cel mai tare show din lume. Mi se pare că îți testezi limitele un pic peste maxim. Nu știu dacă din comoditate, din teamă, dar dacă m-aș fi uitat cel puțin la o ediție întreagă, aș fi refuzat.
Contractul este contract, este confidențial. Chiar dacă nu ar fi fost nu aș fi vorbit pentru că nu am vorbit niciodată”, a povestit Niță, pentru Pro TV.
De-a lungul carierei, Robert Niță a jucat la Steaua București, Corvinul Hunedoara, Cimentul Fieni, Foresta Suceava, Rapid București, Hapoel Beer Sheva (Israel), Gloria Bistrița, Pandurii, Rocar și Viettel FC (Vietnam).
Niță a bifat și 9 selecții pentru naționala U21, pentru care a marcat de două ori. El și-a încheiat cariera în anul 2010.
Noul sezon din Survivor va debuta pe 16 ianuarie. Două echipe formate din 12 „Faimoși” și 12 „Războinici” se vor duela în cadrul diverselor probe ce-i vor determina pe concurenți să-și depășească limitele fizice și psihice.
Un singur concurent va câștiga premiul cel mare, pus la bătaie în Republica Dominicană.
12 vedete vor face parte din echipa „Faimoșilor”, de la „Survivor”: Otilia Bilionera, Xonia, Emil Rengle, Radu Itu, CRBL, Elena Chiriac, Cătălin Zmărăndescu, Robert Niță, Laura Giurcanu, TJ Miles, Andreea Tonciu și Roxana Ciuhulescu.
Alți 12 concurenți vor face parte din echipa „Războinicilor”: Liviu Mihalca – dansator profesionist, Relu Pănescu – antreprenor, Ionuț Popa – antrenor personal, Alex Delea – barman, Ana Dobrovie – dansatoare, Blaze – vlogger, Angela Forero – medic veterinar, Alexandru Nedelcu – fotbalist, Ștefania Ștefan – online streamer, Alexandra Duli – manager și Ramona Crăciunescu – curier.
Pe parcursul show-ului, cel mai probabil vor mai intra și alți concurenți, o pratică intens dezvătută în comunitățile fanilor emisiunii, considerată lipsită de fair-play față de cei care au luat startul din primul episod.