Regina Camilla (77 de ani), soţia regelui Charles al Marii Britanii, și-a anulat participarea la evenimentele de săptămâna aceasta din cauza unei infecții respiratorii, informează Reuters.
„Majestatea Sa Regina e bolnavă, are o infecţie respiratorie, pentru care medicii ei au recomandat o scurtă perioadă de odihnă.
Prin urmare, cu mare regret, Majestatea Sa a trebuit să se retragă de la angajamentele sale pentru această săptămână, dar speră să se recupereze la timp pentru a participa la evenimentele de comemorare din acest weekend”, a transmis Palatul Buckingham.
Așa că Regina Camilla va lipsi de la evenimentul „Field of Remembrance”, iar în locul ei va fi prezentă Ducesa de Gloucester. Evenimentul presupune ca foşti militari să planteze un mac pentru a-şi aminti de cei care şi-au pierdut viaţa din rândul forţelor armate.
Regina „îşi cere scuze de la toţi cei care ar putea fi încurcaţi sau dezamăgiţi” de absenţa ei, a transmis purtătorul de cuvânt al Palatului Buckingham.