Regele Charles al III-lea, întins pe podeaua salonului de spital, lângă Kate Middleton

Regele Charles al III-lea, întins pe podeaua salonului de spital, lângă Kate Middleton

Regele Charles a avut întotdeauna o relație specială cu nora sa, Kate Middleton. El o privește ca pe fiica pe care și-ar fi dorit să o aibă, iar ea mediază relațiile cu ceilalți membri ai familiei, atunci când apar tensiuni. Totuși, de când trec prin aceeași boală, cei doi s-au apropiat și mai mult. Suferința i-a unit, iar acum își fac tratamentele împreună și își împărtășesc greutățile prin care trec.

Cum i-a apropiat diagnosticul de cancer pe Regele Charles și Kate Middleton?

De la a compara păreri despre mâncarea din Clinica din Londra, unde ambii au trecut prin intervenții chirurgicale, la a sta umăr lângă umăr la Trooping the Colour 2024, socrul și nora sunt tot mai uniți. Conform unui expert regal consultat de Daily Mail, regele Charles și prințesa de Wales au urmat tratamente contra cancerului la London Clinic. Cei doi au avut astfel parte de destulă vreme în care au putut discuta în privat, abordând de la subiecte banale la unele serioase.

Richard Kay a explicat: „Regele a mers să o vadă pe Kate. Există această poveste emoționantă în care Charles, în halatul său, s-a întins pe podeaua nurorii lui.  Au comparat notițe privind mâncarea destul de bună de la spital și despre cum a decurs tratamentul lor. A fost un moment de mare afecțiune”, potrivit dailymail.com. 

Kate Middleton și Regele Charles la Trooping the Colour 2024

Cel mai recent, la tradiționala paradă Trooping the Colour, relația apropiată dintre Kate și Charles a fost mai lesne de observat ca oricând. Dacă în alte dăți, prințul William stătea în dreapta tatălui său, de data aceasta, prințesa a fost lângă socrul ei. Prezența acesteia a arătat cât de importantă este familia și, deși este în continuare sub tratament, a bifat prima apariție publică din acest an tocmai la evenimentul care marchează ziua de naștere oficială a regelui.

În martie, Kate Middleton a anunțat că are cancer. Cu o zi înainte de declarația publică, aceasta a avut un prânz privat cu regele. La rândul său, și Charles a fost diagnosticat cu cancer la începutul anului 2024.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:11 - Aproape 80 de oameni au murit, după ce feribotul pe care se aflau s-a scufundat. Vasul cu o capacitate de 80 de persoane transporta 278
23:53 - Joe Biden spune că, în locul Israelului, ar evita să atace câmpurile petroliere din Iran: „M-aș gândi la alte alternative”
23:42 - Alimentul care, consumat în exces, afectează imunitatea și accelerează procesul de îmbătrânire. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:31 - Rusia urmează să îi scoată pe talibani de pe lista organizațiilor teroriste. Serghei Lavrov cere Occidentului să ridice restricțiile care îi vizează pe aceștia
23:09 - Autoutilitară cuprinsă de flăcări în municipiul Suceava. De la ce ar fi pornit incendiul
23:06 - Incident la un liceu din Arad. O profesoară a rămas inconștientă minute bune, după ce o bucată de tencuială i-a căzut în cap
22:44 - Oana Florea: PNL, un partener cu care s-a putut negocia punctual orice măsură și a existat comunicare până când Iohannis a început să își bage coada în coaliție. Viitorul lui job e mai important decât stabilitatea țării (VIDEO)
22:18 - Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu soldații care luptă în regiunea Kursk a Rusiei. Președintele Ucrainei, în vizită în Sumî, regiune din zona de graniță (FOTO, VIDEO)
22:15 - Scandal monstru la Spitalul Colentina, din Capitală. Ce ar fi pățit un pacient internat acolo
21:58 - Cristina Prună (USR): Cred că asta îl vulnerabilizează pe Mircea Geoană! Trebuie să fie mai clar și să lămurească lucrurile acestea (VIDEO)