Recenzie „Oameni de treabă”: Cât de bun mai e un om bun care nu face nimic să împiedice nedreptatea?

Publicat: 02 12. 2022, 19:26
Actualizat: 02 12. 2022, 19:34
Filmul îl are în centru pe Ilie (Iulian Postelnicu), un polițist de la țară preocupat mai degrabă de lupta împotriva bătăilor sătești, pescuitului ilegal, cotelor Siretului și obsedat de cumpărarea unei livezi, sursă foto Facebook

Am avut o surpriză plăcută la filmul „Oameni de treabă” (regizat de Paul Negoescu). De obicei filmele ale căror acțiune se petrece în mediul rural sunt făcute pentru orășeni, se fac glumițe despre „țărani” și se dictează trend-ul pentru divertismentul „de calitate” pentru primetime. Dar e atât de reconfortant să vezi o abordare deșteaptă a satului românesc, ar trebui ca regizorii români să încerce s-o facă mai des.

Umor, acțiune și întorsături de situație ca în orice thriller reușit

Am fost la premiera „Oameni de treabă”, la Focșani. Cel de-al patrulea lungmetraj al lui Paul Negoescu a venit la pachet cu unul dintre cei mai buni actori pe care până la acest film nu-l știam – Iulian Postelnicu, născut în Focșani.

Singurul film regizat de Paul Negoescu pe care-l văzusem până ieri a fost „O lună în Thailanda”, film care, la momentul în care l-am văzut, adică acum vreo 8-9 ani, mi s-a părut destul de bun. Nu perfect dar cumva, într-un fel ciudat, neașteptat de proaspăt și onest comercial pentru o perioadă în care toată lumea se lupta în filme de festival.

Ei bine, „Oameni de treabă” e cu totul diferit. În primul rând pentru că acțiunea se petrece în mediul profund rural, acolo unde de altfel ne așteptăm să avem parte de multă ironie și personaje caricaturale pentru că, de obicei, filmele sau serialele în care acțiunea se petrece la țară, știm că sunt făcute pentru orășeni.

Dar uite că de data asta am scăpat de genul acela de abordare superioară peste care mi-am jurat că n-am să trec și că am să ies din sală dacă o sesizez. N-a fost cazul. În schimb am avut parte de umor, acțiune și întorsături de situație ca în orice thriller reușit.

Scenariul, scris de Radu Romaniuc și Oana Tudor, cea din urmă interpretând-o și pe fosta soție a protagonistului, îl are în centru pe Ilie (Iulian Postelnicu), un polițist de la țară preocupat mai degrabă de lupta împotriva bătăilor din cârciumă, pescuitului ilegal, cotelor Siretului și obsedat de cumpărarea unei livezi.

Ajutat de Ilie (Iulian Postelnicu), filmul explorează câteva idei interesante: câte fapte rele ne transformă într-o persoană rea?

Are o relație de prietenie cu primarul (Vasile Muraru). Bine, Ilie este mai degrabă prietenul căruia i se indică (deși nu cu agresivitate dar oarecum forțat din cauza atitudinii superioare a primarului, susținut de preotul satului) ce să facă, ce să gândească, cine să-i fie prieten sau dușman, în funcție de interesele acestuia.

Dar primarul nu vorbește doar în numele său, îl abordează pe Ilie în numele comunității, în numele oamenilor de treabă din sat care aflăm că lucrează împreună să reconstruiască satul distrus de inundații.

Politician versat, primarul cumpără bunăvoința (și tăcerea) sătenilor investind bani despre a căror proveniență toată lumea (inclusiv Ilie) se preface că nu știe nimic, situație care-i convine primarului de minune.

Ilie are o relație de prietenie cu primarul (Vasile Muraru). (foto Facebook)

De altfel, într-o discuție în care încearcă să-l confrunte pe primar, îi spune acestuia: „Eu știu că tu nu te duci la pește acolo.” Iar primarul îi răspunde: „Și eu știu că știi. Și n-a fost bine așa?”

Când apare cadavrul, satul e inundat de întrebări

Însă în această liniștită și patriarhală comunitate de oameni de treabă, la un moment dat, un om este ucis.

Ilie și noul său coleg Vali (Anghel Damian), care tocmai a absolvit academia de poliție, au opinii foarte diferite cu privire la modul în care ar trebui să decurgă ancheta iar de aici lucrurile o iau razna iar Ilie trebuie să ia decizii care-i vor schimba destinul pe care încearcă tot timpul filmului să-l construiască exact așa cum ar face un om de treabă. Ilie visează la un loc al lui, la o casă și la cineva care să-l aștepte acasă.

Eforturile sale inutile și întârziate de a o ajuta pe văduva mortului (Crina Semciuc) sunt o provocare pentru nervii oricui (foto Facebook)

Nici nu știi cum să reacționezi, e un film polițist, o comedie neagră, interacțiunile dintre personaje sunt atât de simple la nivel uman însă în același timp și atât de complexe, linia dintre bine și rău e foarte clară dar n-ai cum să nu rezonezi și cu visul de-o viață a polițistului singur care aflat la jumătatea vieții simte nevoia să fie iubit.

Cred că personajul Ilie jucat de Postelnicu este impresionant pentru că a fost atât de atent construit de actor încât nu știi până la final dacă să-l compătimești sau să-l disprețuiești.

Ilie este genul acela de om care-ți poate părea alunecos deși n-ar fi în stare să-ți facă rău în mod gratuit. El face însă rău din lașitate, neacționând la timp, pentru că îi este frică să nu-și piardă visul construit în jurul unei livezi,mdespre a cărei îngrijire nici măcar nu știe foarte multe și pentru care se documentează de pe internet.

Ajutat de Ilie, filmul explorează câteva idei interesante: câte fapte rele ne transformă într-o persoană rea? Și putem, există posibilitatea să le ștergem pe toate printr-o decizie bună? Felul în care-și urmărește visul de a avea o livadă, pe care o vede ca pe o bază pentru un viitor mai fericit alături de o familie și eforturile sale inutile și întârziate de a o ajuta pe văduva mortului (Crina Semciuc) sunt o provocare pentru nervii oricui.

La finalul filmului, printre întrebările adresate regizorului a fost și cea legată de găina care apare pe afiș și pe tot parcursul filmului iar Negoescu a spus că aceasta este unul dintre martorii nereușitelor lui Ilie.

Găina (cele trei găini care și-au jucat și ele rolul) e cumva un simbol al independenței lui Ilie doar la nivel declarativ (foto Facebook)

Am avut senzația tot timpul filmului că găina (cele trei găini care și-au jucat și ele rolul) e cumva un simbol al independenței lui Ilie doar la nivel declarativ.

În realitate ea depinde de comunitatea de oameni de treabă în sânul căreia se zbate să supraviețuiască, exact ca Ilie. Și că tocmai de asta, neîntâmplător, drumurile lor se tot întâlnesc până la finalul filmului.

Dacă vreți, simt că, dacă Ilie ar fi un personaj din filmul Golden Compass (Busola de aur) atunci reprezentarea sufletului său într-un corespondent animal/pasăre (daemon) ar fi chiar o găină.

Deși de obicei mă obosesc trimiterile la superstiții și ritualuri mi-a plăcut paralela cu blajinii din mitologia populară.

Sunt niște creaturi bune, povestește Ilie, trăiesc la marginea pământului, lângă o apă curgătoare (Apa Sâmbetei în legendă, apa Siretului în realitatea lui Ilie) și nu fac niciun rău. Dar cât de bun mai e un om bun dacă nu face nimic să împiedice nedreptatea?