Recent, a fost depus în Parlamentul României un proiect de lege prin care se propune ca angajații să primească liber de ziua lor.
În Parlamentul României a fost depus, recent, un proiect de lege prin care se propune ca salariații de pe teritoriul țării să beneficieze de liber de ziua lor.
În cadrul unei emisiuni, Mircea Badea a mărturisit faptul că el s-a prezentat la locul de muncă, chiar și atunci când a avut probleme de sănătate.
De exemplu, realizatorul emisiunii „În gura presei” a venit la job și în cârje, la o zi după ce a fost supus unei operații la genunchi. Dar, chiar și-așa, este de acord cu propunerea de acordare a unei zile libere pentru angajații de pe teritoriul țării.
„Ar fi extraordinar, senzațional. Eu niciodată nu am înțeles cum este cu zilele libere pentru că am muncit în toate zilele: de sărbătorile legale, de ziua de naștere, ba chiar am venit la emisiune și în cârje, a doua zi după operația la genunchi, cu pungile de gheață după mine.
Dar sunt fan acordării de zile libere! Ziua mea vine în curând. Abia aștept să frăsuiesc. Cu cât mai multe zile libere, cu atât mai bine. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”, a spus Mircea Badea.