Gică Hagi, antrenorul celor de la Farul, este o persoană realizată atât pe plan profesional, acolo undee este lider în SuperLiga, dar și pe plan personal, unde are o familie frumoasă, cu doi copii de care este tare mândru.
Kira este fiica cea mare a „Regelui” și este actriță, după ce a făcut studiile în America, în timp ce Ianis a călcat pe urmele tatălui său și a devenit fotbalist profesionist.
Gică Hagi a dezvăluit, în cadrul podcastului lui Mihai Bobonete, „Da, Bravo!”, că fiica sa, Kira, nu l-a recunoscut în 1998, în timpul Mondialului din Franța, atunci când s-a vopsit blond.
„Nu m-a recunoscut fiică-mea. Chiar acum o săptămână tot de asta am vorbit, de Mondial. A venit pe teren și când m-a văzut, a plecat. Se uita, nu m-a recunoscut. A fost pariul nostru și acolo am arătat că avem coloană, că eram toți împreună, și noi și antrenorul. Am făcut un pariu, am câștigat și trebuia să ne ținem de el. Am venit acasă și m-am tuns, că nu-mi plăcea.”, a spus Gică Hagi, în cadrul podcastului „Da Bravo”.
„Aștept ca la bătrânețe să îmi plătească concediile și mesele. Toate, da. Sunt obligați. Depinde cum i-ai educat de mici. Eu am împărtășit cu ei asta și cred că au fost de acord.
Pentru că și noi când vom ajunge la o vârstă mai înaintată, cineva va trebui să aibă grijă de noi, așa cum și noi am avut grijă de ei. De aceea eu cred că nu au uitat și vor face așa”, a spus Hagi în podcastul „Da bravo!”, potrivit PlayTech.
Acesta a mai afirmat că e foarte important ca părinții să-și educe copiii de mici, să le fie mereu alături, să comunice cu ei și să le insufle valorile și principiile lor.
„Totul pleacă din educație. Contează fiecare an. Ce îi înveți de mici se va vedea pentru totdeauna. De când sunt mici trebuie să ai grijă de ei, primul lucru fiind statul cu ei în permanentă. Ei trebuie să te simtă, să te vadă, trebuie să îți cunoască principiile și regulile”, a mai spus ”Regele”.
Hagi a mai precizat că Ianis și Kira au libertate totală în viețile lor, iar el le va fi mereu alături: „Este viața lor, ei vor trebui să decidă, cu bune și cu rele. Tu trebuie să fii lângă ei, să îi echilibrezi”.