Reacția Antoniei la criticile pe care le-a primit privind operațiile estetice pe care și le-a făcut. „M-am născut cu față asta drăguță”

Publicat: 04 07. 2024, 23:56
Sursa Foto: Instagram/ @antonia

Antonia, cunoscută pentru frumusețea sa și cariera muzicală, a răspuns criticilor de pe Instagram cu privire la presupusele sale operații estetice.

Antonia are o carieră de succes

Antonia, care la 35 de ani continuă să fie considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, nu doar cântă, ci și colaborează cu diverse branduri pentru campanii publicitare. Potrivit clasamentului internațional „Top 100 Most Beautiful Women 2018”, Antonia a ocupat locul 8, câștigând detașat în fața Rihannei (locul 21), dar și în fața actriței Keira Knightley, a Selenei Gomez, a supermodelului Sara Sampaio și a lui Gigi Hadid.

În copilărie, ea a lucrat ca model și a început să câștige bani de la o vârstă fragedă. „Primii mei bani nici nu mai știu exact la cât i-am câștigat. Cred că la nouă ani sau zece ani. Eram un copil model, dar am păstrat ideea să pun bani și deoparte. Părinții m-au ghidat întotdeauna, dar nu m-au obligat să fac ce nu îmi place”, a explicat artista într-un podcast, potrivit libertatea.ro. 

Care a fost răspunsul Antoniei la critici

Recent, Antonia a postat o fotografie pe Instagram, în care apare îmbrăcată într-un top alb, cu abdomenul la vedere. Unul dintre urmăritorii săi a comentat: „Buze cu acid, sâni operați, abdomen operat… dar suntem cea mai frumoasă”.

Răspunsul Antoniei nu a întârziat să apară. „Toate mai puțin buzele! Se cheamă Lip Liner. După 3 copii se mai lasă sânii, se întâmplă multe, dar tot frumușică eram și înainte… M-am născut cu față asta drăguță. Plus înțeleg motivul psihologic în spatele comentărilor de genul, așa că e egal cu ZERO pt mine… Its actually funny că se dau de gol grav cu frustrarea”, a răspuns vedeta.

Antonia a vorbit deschis despre schimbările prin care a trecut corpul său după fiecare sarcină. Deși a muncit din greu la sală și a urmat un regim sănătos, nu a reușit să obțină rezultatele dorite și a decis să apeleze la o operație de liposucție după nașterea celui de-al treilea copil.

„Nici nu-mi pot aminti cum îmi arăta abdomenul înainte să am copii. Trebuie să fie drăguț să ai o talie subțire, naturală, fără vergeturi pe piele, totul neted. Dar este frumos să ai și copii, iar eu am trei deja. Este destul, sunt bine. Și doar ca să vă dau o idee de cât de obsedată și perfecționistă sunt când vine vorba despre antrenamente și mâncat sănătos, toate astea nu au fost suficiente. Am mers și am făcut liposucție și sunt mulțumită acum.

Sunt bine, dar sunt obsedată de detalii. Asta e problema mea. Cred că odată ce corpul tău trece prin schimbări după ce naști, începi să te simți nesigură pe tine. Cred că este natural”, a spus Antonia pe Instagram.